Actualii primari, siguri pe un nou mandat

Actualii primari gorjeni vor să candideze pentru un noi mandate. Aceştia spun că şi-au îndeplinit promisiunile făcute celor ce i-au ales şi că se bucură de susţinerea partidelor din care fac parte. Edilii care au în spate două-trei mandate speră să obţină peste 60% din voturi. Asta în condiţiile în care se aşteaptă la campanii electorale grele, cu atacuri la persoană.

Dumitru Leuştean, primarul liberal de la Novaci, spune că a realizat mai mult decât şi-a propus în actualul mandat. „Da, îmi mai doresc încă un mandat. Nu am proiecte pe care mi le-am propus şi nu am reuşit să le realizez. Sunt aproape în grafic cu activitatea mea pe acest mandat, poate chiar am rezolvat şi alte probleme pe care nu le aveam în plan. Pentru noul mandat, voi face un program foarte bine stabilit, pe care să-l şi respect, că aşa este normal. Voi candida tot din partea PNL, am sprijinul partidului în totalitate”, a declarat Leuştean.

Primarul de la Teleşti speră să obţină şi la alegerile de anul viitor peste 60% din voturi. „Este oare vreun primar care nu vrea să candideze pentru un nou mandat? Eu voi candida din partea PSD. La procentele pe care le-am avut în alegerile trecute, cred că voi avea susţinerea partidului, fără probleme. Nu ştiu ce contra-candidaţi voi avea, dar e problema fiecăruia, oricine e dator să candideze, pe mine mă interesează doar ce vreau să fac eu pentru oameni, pentru că până la urmă pe un primar îl ţin realizările. La ultimele alegerile am obţinut un procent de 61% şi anul viitor cred că voi obţine de la 60% în sus”, a declarat Romulus Bîldea.

Primarul de la Bumbeşti Piţic se aşteaptă la o campanie grea. „Deocamdată sunt membru PC şi voi merge cu ALDE. La ora actuală, nu-i cunosc pe contracandidaţii mei, dar mă aştept la o campanie electorală grea, cu atacuri la persoană pentru că până acum aşa au fost campaniile anterioare”, a precizat Michy Nioaţă.

La Bărbăteşti, viceprimarul va candida împotriva actualului primar. „Voi candida pentru un nou mandat pentru că mi-au rămas câteva lucrări neterminate. Se conturează deja contracandidaţii, este un lucru normal. Am înţeles că va candida şi actualul viceprimar, Marius Mărculescu, din partea PNL. Nu mă deranjează acest lucru şi m-aş bucura dacă cineva ar face mult mai multe pentru comuna Bărbăteşti decât am făcut eu”, spune Adrian Mangu.

Vizualizări: 177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: