Adjunctul ITRSV nu poate justifica 200 de mii de euro

Agenția Națională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 879.755,35 Lei (aprox. 221.273,35 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către DINUCĂ GHEORGHE, Director adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare (ITRSV) Râmnicu-Vâlcea.

În perioada ianuarie 2005 - decembrie 2011, DINUCĂ GHEORGHE a realizat venituri salariale în cuantum de 210.388 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 1.090.143,35 Lei, rezultând o diferență nejustificată de 879.755,35 Lei (aprox. 221.273,35 Euro).

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către DINUCĂ GHEORGHE în perioada exercitării funcției publice.

DINUCĂ GHEORGHE a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 25 martie 2014

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: