Afacerea "buldotanc" a lui Surupăceanu, legală în ochii judecătorilor

Deputatul PSD Ion Dumitru, fost director Romsilva, alături de alţi şapte funcţionari ai Regiei au fost achitaţi de judecătorii supremi în dosarul achiziţiei tancului vechi din Ucraina pe post de utilaj forestier. Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători. Motivul invocat este acela că lipseşte unul dintre elementele infracţiunii. Buldotancul uzat fusese achiziţionat de Romsilva de la firma Eufrat, care aparţinuse fostului prefect, actual deputat PSD de Gorj, Mugurel Surupăceanu. Firma politicianului a pus un adaos comercial de 1744%, prejudiciul depăşind 8 miliarde de lei vechi. Surupăceanu a dat un tun similar şi la Complexul Energetic Turceni, fiind învinuit într-un dosar penal aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Din probele administrate de procurori a reieşit că în cursul lunii iulie 2003 S.C. Severom Trans S.R.L (societate fantomă) a importat din Ucraina un utilaj sub denumirea buldozer universal cu macara hidraulică pe şenile la o valoare în vamă de 6.250 USD. În fapt, aşa cum a reieşit ulterior din probele administrate la dosar, utilajul era un vehicul de tip militar model 1978 construit pe un şasiu de tanc tip T34 care avea în faţă montată o lamă reglabilă în „V”, iar în partea din spate un braţ hidraulic dotat la capăt cu gheare.
Aşa cum a fost stabilit pe parcursul urmăririi penale, vehiculul era destinat îndepărtării, respectiv aşezării de obstacole, de către trupele de geniu.
Utilajul consuma în jur de 80 de litri de motorina pe oră, neîncadrându-se sub nici o forma în normele europene privind poluarea şi consumul.
Din iulie 2003 şi până în anul 2004 utilajul nu a fost utilizat în nici un fel.
În anul 2004, inculpatul Dumitru Ion, pe atunci director general al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva (instituţie de interes public care are drept scop administrarea întregului fond forestier naţional) a acceptat discutarea în consiliul de administraţie, a unei propuneri de achiziţionare prin licitaţie a utilajului respectiv. Propunerea fusese întocmită de membri din conducerea regiei, cu acordul său, după ce firma care deţinea în realitate utilajul – Eufrat SRL- făcuse o ofertă de vânzare regiei Romsilva. Anterior, direcţia silvica Târgu Jiu testase utilajul constatând că este necorespunzător activităţilor din domeniul forestier, după cum au susţinut procurorii.
La întocmirea notei de fundamentare şi a caietului de sarcini nu numai că au fost ignorate aspectele de natură tehnico-economică, mai mult, au fost trecute caracteristici menite să alunge firmele concurente, iar preţul de achiziţie propus era identic cu cel din ofertă.
Probatoriul administrat a arătat că achiziţia utilajului a avut loc cu în condiţiile nerespectării legislaţiei privind achiziţiile publice, a legii finanţele publice, a legii controlului financiar preventiv propriu, precum şi cu încălcarea propriilor ordinelor interne referitoare la acest control precum si a regulamentului intern al RNP.
Acest lucru a dus la cumpărarea unui produs inutil şi necorespunzător calitativ, cu un adaos de 1.744%, paguba în dauna Regiei Naţionale a Pădurilor ridicându-se la 8.685.695.760 ROL, sumă cu care Regia s-a constituit parte civilă în cauză.
Astfel, în vreme ce utilajul fusese introdus în ţară la preţul de 6.250 USD în urma aşa zisei licitaţii, RNP Romsilva a plătit pentru el suma de 294.330 USD (calculat la cursul Băncii Naţionale Române leu/dolar din ziua cumpărării – 10 decembrie 2004). Suma de 8.685.695.760 ROL reprezintă avantaj patrimonial în folosul S.C. EUFRAT S.R.L din Târgu Jiu, societate administrată de inculpatul Stanciu Bogdan Florin.
Utilajului nu i s-a găsit nicio utilitate, a fost testat atât la Direcţia Silvică din Călăraşi şi Dâmboviţa constatându-se că prezenta serioase deficienţe tehnice, dificultăţi în manipulare şi exploatare. Deficienţele au fost constate atât înainte de efect plăţii cât şi după aceea, iar în final nu i s-a găsit nicio întrebuinţare.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: