After school la primărie

Începutul noului an școlar aduce noi beneficii pentru elevii din comuna Turburea.  Edilul, Ion Bîrcă, a transformat fostul sediu al primăriei într-un after school: “În fosta primărie facem un fel de after school. Lunea, miercurea și vinerea aducem copiii din Poiana și Turburea, își pregătesc lecțiile pentru următoarea zi, le dăm o masă caldă”, a afirmat primarul.

Programul after school a început să funcționeze de săptămâna aceasta. Reprezentanții primăriei se arată constant interesați de situația elevilor din comuna, dorind să le asigure condiții bune de învățare. „Vrem ca și copiii din Turburea să învețe carte. Am încercat să ținem liceul, dar copiii din Turburea stau aici până la clasa a VIII-a, apoi părinții vor să îi ducă la un liceu mai bun. Ca să atragi copilul, trebuie să ai un atu, un profesor foarte bun. Ei ca profesori își dărâmă liceul, nu primarul”, a spus Ion Bîrcă.

Tot la dispoziția copiilor a fost pus si căminul cultural, care a fost recent modernizat: “Am reușit să finalizăm un cămin cultural, i-am făcut recepția. Era deteriorat de 30 de ani. Cred că acum elevii de la școală au unde să desfășoare activitățile”, a adăugat edilul.

Vizualizări: 1,165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: