Agentul Lungu, abonat la Tribunal

Poliţistul din Roşia de Amaradia judecat pentru falsificarea unui proces verbal dintr-un dosar neagă faptele respective, deşi împotriva lui sunt două astfel de proces pe rol la Tribunalul Gorj. Agentul Robert Andi Lungu a depus mărturie săptămâna trecută într-un prim proces, iar ieri a fost audiat în cel de-al doilea dosar, negând faptul că ar fi modificat procesul verbal încheiat la o anchetă. Lungu i-a povestit judecătorului Şerban Şarapatin că nu a modificat nimic în documentul respectiv, motiv pentru care a cerut o nouă expertiză grafologică, o astfel de expertiză existând deja la dosar şi incriminându-l. Poliţistul a fost chemat să constate lipsa unei uşi dintr-o locuinţă şi, la finalul cercetărilor, a modificat procesul verbal, semnând în locul reclamantului şi scriind că uşa era deteriorată. Astfel, prezumtivul hoţ, tatăl reclamantului, a scăpat de închisoare, dar poliţistul s-a ales cu două dosare penale pentru că a mai făcut o astfel de faptă, deşi lucrează în Poliţie de doar câţiva ani.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: