Al doilea meci de la EURO pe Arena Naţională. Program şi rezultate

Arena Naţională din Bucureşti găzduieşte joi cel de-al doilea meci de la EURO 2020. Iată programul complet al zilei de joi la Campionatul European: Ucraina – Macedonia de Nord (16.00, Bucureşti, Grupa C), Danemarca – Belgia (19.00, Copenhaga, Grupa B) şi Olanda – Austria (22.00, Amsterdam, Grupa C).

Joi, de la ora 16:00, pe „Arena Națională” din Capitală, Ucraina se va duela cu Austria, partida contând pentru runda a doua a Grupei C de la turneul final al Campionatului European. Cele două formații au debutat cu înfrângeri la EURO 2020, astfel că un nou eșec, indiferent de care parte va fi înregistrat, ar echivala cu ratarea calificării în fazele superioare ale competiției. La Amsterdam, Ucraina a fost la cinci minute de o remiză cu Olanda, batavii impunându-se printr-un gol marcat în minutul 85 de Dumfires.  De partea cealaltă Macedonia de Nord a pierdut pe „Național Arena” duelul cu Austria, scor 3-1, austriecii făcând diferența pe final de meci, acesta fiind primul eșec după patru jocuri.

„Parken Stadion” din Copenhaga va găzdui joi partida Danemarca-Belgia, de la ora 19.00, al treilea meci din Grupa B de la Euro 2020. Partida este transmisă în direct de Pro TV și livetext pe ProSport.ro. Danemarca revine pe gazon după incidentul emoționant cu Eriksen, iar fanii din tribune își vor putea manifesta susținerea față de Christian Eriksen. Oficialii UEFA au acceptat ca publicul să-i aducă un omagiu – în minutul 10 al partidei, meciul va fi întrerupt pentru ca spectatorii să se ridice în picioare și să scandeze numele lui Christian Eriksen.

 De la ora 22:00, pe „Johan Cruijff Arena” din Amsterdam, Olanda se va duela cu Austria, partida contând pentru runda a doua a Grupei C de la turneul final al Campionatului European. Cele două formații au debutat cu dreptul la EURO 2020. Olanda s-a impus spectaculos cu 3-2 în fața Ucrainei. Batavii au avut avantaj pe tabela de marcaj de două goluri însă au fost egalați, reușind să se impună grație unui gol marcat în minutul 85 de Dumfries, ajungând la cinci meciuri consecutive fără eșec, serie în care au bifat patru victorii. De partea cealaltă Austria a tranșat în favoarea sa disputa de la București de pe „Arena Națională” cu Macedonia de Nord, scor 3-1. De notat ar fi că UEFA l-a suspendat pe Marko Arnautovic pentru meciul de astăzi din cauza unui gest considerat rasist al acestuia în meciul cu Macedonia de Nord.

 Programul meciurilor de vineri, 18 iunie

Suedia – Slovacia (16.00, St Petersburg, Grupa E)

Croaţia – Cehia (19.00, Glasgow, Grupa D)

Anglia – Scoţia (22.00, Londra, Grupa D)

Rezultate EURO 2020 / Faza grupelor

  Vineri, 11 iunie

Turcia 0 - 3 Italia (22:00, Roma, Grupa A)

 Sâmbătă, 12 iunie

Ţara Galilor 1 - 1 Elveţia (16:00, Baku, Grupa A)

Danemarca 0 - 1 Finlanda (19:00, Copenhaga, Grupa B)

Belgia 3 - 0 Rusia (22:00, St Petersburg, Grupa B)

Duminică 13 iunie

Anglia 1 - 0 Croaţia (16:00, Londra, Grupa D)

Austria 3 - 1 Macedonia de Nord (19:00, Bucureşti, Grupa C)

Țările de Jos 3 - 2 Ucraina (22:00, Amsterdam, Grupa C)

Luni 14 iunie

Scoţia 0 - 2 Cehia (16:00, Glasgow, Grupa D)

Polonia 1 - 2 Slovacia (19:00, St Petersburg, Grupa E)

Spania 0 - 0 Suedia (22:00, Sevilla, Grupa E)

Marţi 15 iunie

Ungaria 0 - 3 Portugalia (19:00, Budapesta, Grupa F)

Franţa 1 - 0 Germania (22:00, Munchen, Grupa F)

 Miercuri 16 iunie

Finlanda 0 - 1 Rusia (16:00, St Petersburg, Grupa B)

Turcia 0 - 2 Ţara Galilor (19:00, Baku,Grupa A)

Italia 3 - 0 Elveţia (22:00, Roma, Grupa A)

Vizualizări: 451

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: