Al doilea om în stat este acelaşi cu primul tâmpit în stat

În primul rând, vreau să-mi cer scuze în avans pentru descrierea pe care urmează să i-o fac domnului Călin Popescu Tăriceanu. Este foarte posibil să fiu nepermis de subiectiv, deoarece am convingerea că domnul Tăriceanu este pur şi simplu cretin. Nu e o aversiune instinctivă, nu l-am urât pe băiat de la început, ci ura mi-a crescut încet-încet, urmărindu-i evoluţia publică tot mai jenantă, de-a lungul anilor. Nu exclud nici măcar posibilitatea ca domnul să fie bolnav de un tip de retard, ceea ce m-ar face un măgar, pentru că aş critica un om bolnav. Cert este că mereu mă minunez când îl aud pe Tăriceanu vorbind despre subiecte a căror complexitate depăşeşte cu mult capacităţile lui, cum ar fi politica, justiţia, fotbalul sau tabla înmulţirii. Şi mereu mă întreb, văzând că reuşeşte, totuşi, să lege două vorbe (tâmpite de-a dreptul, dar totuşi cu o oarecare logică, măcar o logică sintactică, în stupizenia lor), cine îi scrie textele.

Ieri, la interviul de la Digi, a stat numai cu nasul într-o tabletă din care citea. Aş putea să pun pariu (şi nu glumesc!) că cineva de la Antena 3 i-a scris toate discursurile din ultima perioadă, la virgulă, inclusiv textele pe care le bagă, cică de la el, în emisiunile TV. Logica lui Tăriceanu este, desigur, la fel de slinoasă ca a lui Mircea Badea; de altfel, este identică. Ei spun aşa: Livia Stanciu trebuie să-şi dea demisia pentru că a făcut o plângere penală în urma căreia un cetăţean al României a stat ”timp de 6 luni nevinovat la puşcărie”. În sprijinul lor aduc decizia instanţei care a eliberat-o pe doamna pe care Livia Stanciu o acuzase, aparent nefondat, de şantaj. Doar că nici Badea şi nici Tăriceanu nu spun că tot o instanţă hotărâse arestarea preventivă a respectivei doamne şi, în plus, pleacă la drum cu siguranţa că judecătorii au dreptate şi sunt nemânjiţi doar atunci când sunt de partea oamenilor şi opiniilor lor. Ceea ce îi face complet şi definitiv compromişi. Însă măcar Badea se compromite pentru mulţi bani şi nu se aşteaptă să fie votat sau lăudat de nimeni. Dar de ce o face idiotul de Tăriceanu, totuşi? Ce speră să obţină acel măscărici înghesuit într-un costum?

L-aţi văzut vorbind? Parcă prostia îi vine aşa de jos, şi i se adună toată în guşă. Mereu este umflat ca un curcan şi pare că depozitează undeva între bărbie şi sfârcuri o imensă presiune, ca şi când toate părerile complet imbecile s-ar aduna acolo, iar el, săracul, s-ar lupta să le ţină sub control. Apucându-se din calitatea sa de lider al Parlamentului să critice justiţia, interferând astfel grav în treburile altei puteri în stat, ba chiar cerând ajutorul preşedintelui în acest sens (preşedinte care n-are nici o treabă cu demisiile pe care le cere tâmpitul, apropo), Tăriceanu este exact exponentul parlamentarului tipic, acela pe care românii au ajuns să-l urască, acela care a dus Parlamentul la cea mai mică încredere dintre toate instituţiile publice: e ignorant, e găunos, e arivist, e agramat, e traseist, e incompetent şi cu toate astea marea lui pasiune este să fie şef. Felicitări, băi, Căline! Ai reuşit să fii mai prost pe plan profesional chiar şi decât pe plan sentimental, ceea ce, în cazul tău, e o performanţă pentru care ăia de la Cartea Recordurilor ar trebui să se autosesizeze.  

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: