Alexandra, ucisă imediat după ce a sunat la 112

Gheorghe Dincă a ucis-o pe Alexandra joi, în jurul orei 12.00, după ce a surprins-o cu telefonul, apoi a incinerat-o, a anunţat DIICOT duminică seara. Fata de 15 ani fusese răpită cu o zi înainte, iar joi în jurul orei 11.00 reușise să sune de trei ori la 112 de pe telefonul răpitorului, dar a fost găsită după 19 ore.

„S-a dispus extinderea acţiunii penale faţă de inculpatul Dincă Gheorghe şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, constând în aceea că la data de 25 iulie 2019 în jurul orelor 12, la domiciliul său din municipiul Caracal, ar fi ucis-o pe minora în vârstă de 15 ani pe care anterior o răpise în scopul exploatării sexuale, o sechestrase la domiciliul său şi o violase. În cauză există elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, respectiv în recrutarea, transportarea şi adăpostirea minorei, prin constrângere, răpire şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, dată fiind starea vădită de vulnerabilitate. Vă rog să aveţi în vedere că inculpatul este o persoană cu o constituţie fizică masivă în faţa căruia o minoră de 15 ani nu a avut practic nicio şansă să se apere, totul în scopul exploatării sale sexuale”, a declarat duminică seara Giorgiana Hosu, procuror şef adjunct al DIICOT.

În urma percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe, în cenuşa aflată într-un butoi metalic, au fost identificate, prin cernere, mai multe fragmente de oase calcinate şi dinţi de natură umană. Alături de aceste fragmente au fost găsite trei inele, un lănţişor, alte două fragmente de lănţişoare, o bucată metalică de formă dreptunghiulară, precum şi o bucată similară unei monturi de inel, ce prezentau urme de ardere. În autoturismul inculpatului a fost găsit, de asemenea, un cercel. Aceste bijuterii au fost recunoscute de mama minorei ca aparţinând fiicei sale.

Există indicii că bărbatul a acţionat în mod similar şi în cazul Luizei, adolescenta dispărută în aprilie.

Vizualizări: 1,792

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: