Alina Gorghiu, premierul lui Iohannis

Alina Gorghiu, copreşedinte PNL, ar putea fi propusă premier dacă liberalii câştigă alegerile şi ajung la guvernare. Klaus Iohannis a candidat la alegerile prezidenţiale cu o altă propunere de premier, în persoana prim-vicepreşedintelui Cătălin Predoiu.

Numele lui Predoiu apare într-un dosar penal în care este implicat şi fostul consilier prezidenţial George Scutaru. „Dacă Predoiu cade, avem resurse. Un exemplu e Alina Gorghiu, iar Vasile Blaga va conduce partidul”, a spus pentru presa centrală liberalul Cristian Bodea.

Cătălin Predoiu a declarat vineri, pe B1Tv, că nu se aşteaptă ca partidul să îl apere şi că în cazul în care va fi declarat „suspect” în vreun dosar, va demisiona pe loc. Afirmaţia lui Predoiu vine în contextul acuzaţiilor aduse de PSD privind banii primiţi mită de către George Scutaru pentru a finanţa campania electorală a prim-vicepreşedintelui PNL din 2008. Dar, nici Alina Gorghiu nu este fără pată. Numele ei a apărut în dosarul lui Dan Şova. Acesta a declarat că în procesul fostului complex energetic Turceni cu Electrica, cea din urmă societate de stat era reprezentată de casa de avocatură a Alinei Gorghiu. Ulterior, Gorghiu a declarat că  la vremea respectivă ieşise din firmă, dar potrivit declaraţiilor de interese depuse la Parlament acesta este şi acum partener la acea casă de avocatură.

Vizualizări: 59

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: