Alocaţia europeană îi tentează pe gorjenii care lucrează în UE

Tot mai mulţi gorjeni care muncesc în străinătate solicită la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale să le fie plătite alocaţiile  pentru copii lor în ţara în care şi-au găsit de lucru. Alocaţia europeană este mult mai mare decât cea din România, iar gorjenii care muncesc în străinătate preferă sumele respective. Directorul AJPS Gorj, Alin Văcaru, spune că numărul solicitanţilor a crescut odată cu realizarea paginii de internet proprii a instituţiei. Văcaru afirmă că solicitanţii au putut să descopere astfel ce documente le sunt solicitate şi care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca alocaţia de 42 de lei să fie înlocuită cu una de 150 de euro. „Avem site-ul acesta nou şi oamenii pot să acceseze diferite informaţii. Pe foarte mulţi dintre cei care lucrează în afară îi interesează procedurile pentru obţinerea alocaţiei europene pentru că una e să iei 150 de euro acolo şi alta e să primeşti 42 de lei aici, la noi. Dacă solicitanţii fac dovada plăţii contribuţiilor în ţara în care lucrează, noi le procesăm solicitările şi trimitem documentele la instituţia similară din ţara respectivă şi, astfel, problema se rezolvă favorabil pentru solicitanţi", spune Văcaru, care a postat şi fotografiile subordonaţilor săi pe site-ul instituţiei pentru a fi identificaţi mai uşor în cazul unor eventuale reclamaţii.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: