Băi, dar ce m-am enervat! Rău de tot. Am intrat într-un restaurant la care nu-mi permit să mănânc decât de ziua mea. De ziua mea, în sensul că atunci aș putea primi un cadou de la cineva care să plătească masa. Cum de altfel chiar s-a întâmplat, nu tocmai de ziua mea, dar măcar în luna în care o sărbătoresc. La o masă, doi domni cărunți păreau să fi comandat tot meniul. Pe bune, li s-a mai adus o masă, ca să le încapă toată comanda. Erau împreună cu nevestele, cuminți, de 8 martie. Păreau niște bunici cumsecade, foarte înfometați și extrem de bogați. Cumsecade, am zis? Păi, da. Doar că între timp am aflat cine erau.

Dan Drăgoi și Gheorghe Ionescu, astea sunt numele care, cel mai probabil, nu vă spun nimic. Păi, normal că nu vă spun, doar oamenii sunt discreți. Cu această discreție au căpușat Sidex Galați (printre altele) până l-au pus pe butuci. În calitate de directori ai firmei căpușă, fosta mână dreaptă a lui Atanasie Stănculescu (Drăgoi) și actualul cuscru al lui Traian Băsescu (Ionescu), au încasat de la Sidex, în 2007, peste 20 de milioane de euro. Câte un euro furat de la fiecare român, cum ar veni, cum spuneau cei de la Rise Project într-una dintre investigațiile care au însoțit jaful de la Sidex (dacă ar fi fost la fier vechi direct s-ar fi încasat de 4-5 ori mai mult decât s-a încasat de la Arcelor Mittal). Un jaf nepedepsit comis asupra unui colos care în perioada de glorie avea 60.000 de angajați. Acum are de 10 ori mai puțini. Cât i-o mai avea și pe ăștia...

Întâmplător, restaurantul în care i-am văzut pe Drăgoi și Ionescu era unul japonez. S-a mâncat, așadar, mult pește, în general crud. N-am putut să nu mă gândesc, privindu-i pe bătrâneii simpatici de vizavi, ce or mânca ăia 6000 de angajați rămași la Sidex sau, mai grav, alea câteva zeci de mii disponibilizați. Probabil tot pește crud, dacă au avut noroc să le sară ceva în buzunar în timp ce stăteau pe malul Dunării. Să se arunce, nu neapărat să pescuiască.