Amendă pentru mirosul de la depozitul de gunoi

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au aplicat o nouă sancțiune la depozitul de gunoi de la Târgu-Jiu. Este vorba de o amendă contravențională în valoare de 70.000 de lei.

Comisarii Gărzii de Mediu au fost în control la depozitul de gunoi și au lăsat un plan de măsuri pentru combaterea mirosului care a devenit insuportabil pentru localnicii din imediata apropiere.

Pentru că programul stabilit de Garda de Mediu nu a fost respectat, au fost aplicate alte sancțiuni.

Este vorba de o amendă contravențională de 70.000 de lei. ”Pentru că au expirat termenele la programul de măsuri stabilit de Garda Naţională de Mediu pentru combaterea disconfortului olfactiv generat de depozitul de deșeuri municipale Târgu-Jiu, un nou control efectuat de comisarii Gărzii de Mediu Gorj a fost finalizat. În urma verificărilor efectuate, operatorului acestui depozit de deșeuri municipale i-au fost imputate întârzieri în derularea măsurilor stabilite, motiv pentru care a fost aplicată o nouă sancțiune contravențională în valoare de 70 000 lei”, anunță Garda de Mediu Gorj.

Vizualizări: 812

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: