Amenzi de 10.000 lei pentru două aprozare

Două magazine de legume-fructe au fost amendate, în ultima săptămână, de inspectorii sanitar-veterinari din Gorj.

Proprietarii aprozarelor au fost sancționați cu 10.000 de lei, fiecare, pentru depozitarea necorespunzătoare a legumelor și fructelor proaspete destinate comercializării.

O amendă de 1.200 lei a fost dată și unui magazin alimentar, pentru desfășurarea de activități de comercializare cu amănuntul a produselor alimentare fără a deține document de înregistrare sanitară-veterinară și pentru siguranța alimentelor.

O amendă similară a primit proprietarul unui magazin alimentar, întrucât angajata prezentă la data controlului a manipulat produsele alimentare fără a deține echipament complet de protecție sanitară.

Proprietarul unei exploatații non-profesionale de suine a fost sancționat cu 3.600 de lei, pentru abandonarea unui cadavru de animal în spațiu nepermis și fără a anunța medicul veterinar de liberă practică împuternicit referitor la cauza decesului.

De asemenea, pentru transportul produselor alimentare de origine animală cu un mijloc de transport neautorizat sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, proprietarul mijlocului de transport s-a ales cu amendă de 1.500 de lei.

În total, inspectorii DSVSA Gorj au aplicat șase sancțiuni contravenționale în cuantum de 27.500 de lei, controalele având loc în Brănești, Hurezani, Târgu-Jiu și Telești.

Vizualizări: 1,378

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: