Anchetă DNA la Bumbeşti-Piţic. Semnături false, în acord cu Penitenciarul

O parte din angajaţii Primăriei Bumbeşti-Piţic şi cadrele didactice din comună au dat ieri declaraţii procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Din primele informaţii, este vorba de semnături false pe nişte tabele din cadrul parteneriatului dintre Penitenciarul Târgu-Jiu şi Primăria Bumbeşti-Piţic. Cei citaţi au fost întrebaţi dacă semnăturile le aparţin, dacă au participat la spectacolele susţinute de cei de la penitenciar în comună sau dacă deţinuţii au executat lucrări în zonă. Interesant este că profesorii nu-şi recunosc semnăturile.

Toate cadrele didactice care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de învăţământ de pe raza localităţii Bumbeşti-Piţic au dat ieri declaraţii în faţa procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Dascălilor le-au fost prezentate de procurori câteva tabele pe care apăreau numele lor şi o semnătură, pe care cadrele didactice nu şi-au recunoscut-o. Li s-a spus că aceste tabele au legătură cu parteneriatul între Primăria Bumbeşti-Piţic şi Penitenciarul Târgu-Jiu. „Noi suntem în activitate la şcoală pentru că încep cursurile de săptămâna viitoare şi ne-au chemat la poliţie cei de la DNA să dăm nişte declaraţii. Ne-au arătat nişte tabele de care noi nu ştiam pe care apărea numele nostru şi semnăturile. Nici eu şi nici alţi colegi de-ai mei nu ne-am recunoscut semnăturile. Nu ştim cine a semnat în locul nostru şi nici ce era cu semnăturile ale şi pentru ce era făcute tabelele. Ştim doar că au legătură cu un parteneriat între primărie şi penitenciar”, a spus un dascăl.

Cadrele didactice au fost întrebate de procurori dacă au participat la acţiunile artistice susţinute de cei din penitenciar sau dacă i-au văzut pe aceştia prestând diferite activităţi prin localitate. „Pe lângă acele semnături ne-au întrebat dacă am participat la acţiunile şi spectacolele pe care le-au susţinut deţinuţii. Le-am spus că nu am fost la astfel de acţiuni. Mai erau interesaţi şi dacă persoanele private de libertate au executat lucrări în comună. Noi le-am confirmat acest lucru pentru că i-am văzut muncind în zonă”, a mai spus acesta.

Primarul nu recunoaşte

Şi o parte din angajaţii primăriei, în frunte cu primarul şi viceprimarul, au dat cu subsemnatul tot din această cauză. Dacă dascălii nu şi-au recunoscut semnăturile, angajaţii primărie spun că pe tabele e semnătura lor şi chiar au participat la activităţi artistice. „Au fost chemaţi şi o parte din angajaţii primăriei să dea declaraţii. Majoritatea şi-a recunoscut semnăturile. Era vorba de spectacolele deţinuţilor şi restul activităţilor. Cred că era vorba de un tabel cu prezenţa la acele spectacole. Eu am fost la două activităţi. La un spectacol de colinde şi la o expoziţie de pictură pe sticlă“, a spus un angajat al primăriei.

Nici primarul şi nici viceprimarul nu au fost de găsit. Imediat ce au dat declaraţiile s-au făcut nevăzuţi.

Primarul din Bumbeşti Piţic nu recunoaşte că a dat declaraţii în prezenţa procurorilor DNA. Pienaru se consideră nevinovat şi susţine că ancheta vizează verificarea respectării parteneriatului de către cei de la Penitenciar. ”Nu am eu nicio treabă cu ancheta DNA. Am auzit că au fost în comună, dar s-au interesat numai dacă cei din penitenciar au ţinut la Bumbeşti-Piţic toate activităţile cuprinse în parteneriat şi pot să vă spun că da. Parteneriatul s-a respectat. Eu nu ştiu de nici un tabel nu semnături false. Ar fi bine să întrebaţi cadrele didactice. Eu nici măcar nu am fost în comună. Am fost la o recepţie de lucrare”, a declarat primarul Ion Pienaru.

Vizualizări: 169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: