Angajări la stat! Prefectura, Protecţia Copilului şi primăriile organizează concursuri

Instituţia Prefectului şi mai multe primării din judeţul Gorj fac angajări în această perioadă. Au fost scoase la concurs mai multe joburi vacante, toate pe perioadă nedeterminată. Sunt posturi pentru debutanţi, dar şi pentru persoane cu vechime.

Prefectura Gorj angajează consilier superior în cadrul Compartimentului de Fond Funciar. Doritorii au nevoie de studii în domeniul ştiinţelor juridice şi o vechime de 9 ani. Tot de un consilier superior cu minimum 9 ani de experienţă în domeniu este nevoie şi la Serviciul Financiar Contabilitate în cadrul Prefecturii.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a scos la concurs opt posturi. Este vorba despre un post de instructor de educaţie (studii medii) la Serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap din cadrul aparatului propriu şi şapte posturi de educator, dintre care trei cu studii superioare.  

A fost scos la concurs şi postul de director la Spitalul Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din Dobriţa. La sfârşitul lunii martie se va afla şi câştigătorul, după ce toţi candidaţii vor susţine proiectele de management şi vor fi evaluaţi.

Primăriile au mai multe posturi vacante. De pildă, la Turceni se caută şef birou achiziţii. Postul va fi ocupat pe perioadă nedeterminată, iar candidaţii trebuie să aibă studii economice, juridice sau inginereşti şi o vechime de cel puţin doi ani. Tot la Turceni mai este nevoie de doi consilieri asistenţi în cadrul Biroului Financiar şi la Compartimentul Juridic. La Primăria Hurezani este nevoie de secretar. Candidaţii au nevoie de o vechime de doi ani în domeniu. Primăria Săuleşti organizează concurs pentru două posturi de consilier debutant în cadrul Compartimentului de Asistenţă Socială şi Contabilitate. Tot de un consilier debutant este nevoie şi la Primăria Peştişani, în cadrul Compartimentului Agricol. La Târgu Cărbuneşti se caută însă un consilier principal la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă Persoane.

Toate concursurile au loc pe parcursul lunii martie.

Vizualizări: 2,598

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: