Angajat al CE Oltenia, reţinut pentru tâlhărie

Un angajat al CE Oltenia de la cariera Jilţ Sud, în vârstă de 40 de ani, a fost reţinut duminică, 7 iunie, fiind cercetat pentru tâlhărie. Acesta este suspectat că sâmbătă, împreună cu cei doi fii ai săi, de 16 şi 18 ani, a sustras cu trei căruţe masă lemnoasă de cariera Jilţ Nord şi a bătut un angajat al societăţii Minprest care efectua în zonă activităţi de defrişare în zona haldei.

Este vorba de un brigadier de la cariera Jilţ Sud din cadrul CE Oltenia. Bărbatul avea informaţii conform cărora în zona Bohorelu-Negomir, la halda carierei Jilţ Nord, se execută lucrări de defrişare masă lemnoasă, drept pentru care s-a gândit că nu i-ar strica nişte lemne în gospodărie. Sâmbătă de dimineaţă, împreună cu cei doi fii ai săi, a mers cu căruţele şi au sustras masă lemnoasă. Numai că în zonă se aflau şi câţiva angajaţi ai societăţii Minprest Serv Rovinari, care se ocupau de tăierea copacilor pentru extinderea haldei. Când angajaţii societăţii i-au remarcat şi s-au luat după ei, angajatul CE Oltenia a început să arunce cu lemne în ei. Unul dintre salariaţii Minprest a fost accidentat mai grav, în special la membrele inferioare, drept pentru care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Angajatul carierei a reuşit să fugă cu lemne cu tot, pe care le-a depozitat la stâna pe care o deţine în Negomir. Oamenii legii au dat de urma sa, iar duminică seara a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere. “Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că la data de 6 iunie, cei în cauză ar fi sustras material lemnos dintr-o haldă situată în comuna Negomir, iar în momentul în care ar fi fost surprinşi de lucrătorii unităţii miniere, pentru a-şi asigura scăparea i-au ameninţat cu acte de violenţă şi au aruncat asupra lor cu bucăţi din lemn, lovind pe unul dintre aceştia”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Bărbatul a fost prezentat luni magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, iar cei doi minori sunt cercetaţi în stare de libertate.

Angajaţii Minprest stau cu teama hoţilor

Conducerea societăţii Minprest a spus că, după acest incident, salariaţii merg cu teamă la activităţi de defrişări lemne în zona respectivă. “Avem în continuare angajaţi pe zona respectivă, dar există o teamă să meargă acolo. Incidente de genul acesta s-au mai întâmplat în zonă, nu neapărat cu angajaţii Minprest. Se duc frecvent hoţi din aceştia să ameninţe inclusiv paznicii. Din punctual meu de vedere, trebuie luate măsuri. Oricum, poliţa a acţionat destul de operativ după ce s-a întâmplat”, a declarat Gabriel Giorgi, directorul Minprest Serv Rovinari.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: