Angajatele de la centrul de plasament, cercetate după dispariţia a doi copii

Poliţia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj au demarat anchete pentru în vederea stabilirii vinovăţiei sau nevinovăţiei celor două angajate de la Centrul de plasament Novaci, aflate la serviciu în seara când au fugit din instituţie doi minori. Copiii au fost găsiţi în dimineaţa următoare în cabina unui utilaj defect, aflat pe marginea Gilortului.

Două angajate ale Centrului de Plasament Novaci au ajuns în atenţia poliţiei şi a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj după ce doi minori cu vârstă de 9 ani au fugit din instituţie în noaptea de 9 noiembrie. Copiii au fost găsiţi de către poliţie, în cabina unui utilaj vechi, aflat pe malul Gilortului, la trei kilometri de centru. În momentul de faţă, cele două femei sunt cercetate de către poliţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Copiii au primit consiliere

În paralel, conducerea DGASPC Gorj a demarat o anchetă administrativă pentru a vedea dacă angajatele şi-au încălcat atribuţiile stipulate în fişa postului. “Am demarat o anchetă administrativă pentru a vedea dacă angajatele şi-au încălcat atribuţiile stipulate în fişa postului. Ancheta nu s-a finalizat încă şi ca atare nu ne putem pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei  acestora”, a declarat Ninela Gruia, director adjunct al DGASPC Gorj.

Gruia a mai precizat că unul dintre minori nu era la prima abatere de acest gen. “Unul dintre copii a mai avut abateri de acest gen în familie, în centrul de primire şi la asistentul maternal, căruia i-a fost încredinţat până înainte de a ajunge la Casa de tip familial. Credem că acesta l-a convins şi pe celălalt copil să meargă cu el. Ambii copii au fost consiliaţi. Li s-a atras atenţia că prin astfel de gesturi îşi pot pune viaţa în pericol şi că pot deveni victimele unor abuzuri”, a menţionat Ninela Gruia.

Vizualizări: 236

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: