Angajatorii, informaţi de ITM Gorj

Angajatorii gorjeni au fost informați vineri de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj cu privire la riscurile psihosociale ce pot apărea la locul de muncă al salariaților. La instruire au participat circa 30 de angajatori din Gorj, reprezentanții ITM declarând că aceștia au fost pregătiți să prevină apariția acestor riscuri care de multe ori duc la îmbolnăviri, respectiv concedii medicale. O a doua ședință de instruire are loc mâine tot la sediul ITM Gorj.

La această instruire au fost și reprezentanți ai Spitalului Orășenesc Turceni dat fiind faptul că aici cadrele medicale au o sarcină extrem de grea, aceea de a lucra cu persoane bolnave psihic. ”Orice acțiune de acest gen ne ajută să vedem mai bine lucrurile și să vedem ce putem face pentru oameni încât să treacă mai ușor peste stres, lucrând cu oameni cu probleme psihice”, a declarat Daniel Marinică, reprezentat Spitalul Orășenesc Turceni.

Potrivit reprezentanților ITM Gorj, riscurile psihosociale sunt principala cauză a înmulțirii concediilor medicale. ”Este o temă de mare actualitate atât în România cât și în Europa deoarece aceste riscuri sunt mult mai greu de evaluat, de multe ori sunt ignorate de angajatori, necomunicate de angajați și duc la multe îmbolnăviri și concedii medicale. Ne interesează să conștientizăm angajatorii asupra acestor riscuri. Campania se adresează sectoarelor sănătate, asistență socială, transporturi, hoteluri și restaurante”, a declarat Simona Dumitrașcu, inspector general adjunct în cadrul ITM Gorj. În primă fază, angajatorii vor fi doar informați cum să prevină aceste riscuri urmând ca din luna iulie, reprezentanții ITM să demareze controale. ”Angajatorii trebuie să înțeleagă că trebuie să identifice aceste riscuri, să le evalueze și să găsească cele mai bune măsuri pentru diminuarea lor”, a adăugat Simona Dumitrașcu.

STRES

Majoritatea angajatorilor spun că aceste riscuri se datorează factorilor de stres și foarte puțini salariați mai țin pasul cu aceste îmbolnăviri ale secolului XXI. ”Societatea noastră evoluează și încercăm să ne adaptăm la noii factori de stres și nu știu dacă toată lumea ține pasul”, a declarat Nicolița Dafinoiu, angajator.

Vizualizări: 207

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: