Angajatul rănit de la Roşiuţa, sprijinit de sindicatul lui Nelu Roşca

Constantin Pană, salariatul CE Oltenia de la cariera Roşiuţa, victimă a accidentului de muncă produs joi seara în incinta unităţii, a fost transportat la spitalul din Craiova unde a fost operat la gamba inferioară stângă, după ce a fost călcat de un excavator în timp ce lucra la banda transportoare. Între timp, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a deschis o anchetă în acest caz. Nelu Roşca, liderul de sindicat al salariaţilor carierei, a anunţat că îl va sprijini financiar pe Constantin Pană.

Nefericitul eveniment s-a produs joi seara, în jurul orei 20, la UMC Roşiuţa din zona Motru, unitate din cadrul CE Oltenia. Victima, Constantin Pană, în vârstă de 34 de ani, din satul Roşiuţa, vulcanizator de meserie, a fost călcat de un buldozer în timp ce lucra la banda transportoare, conform informaţiilor date de inspectorii de muncă. Bărbatul a fost transportat de urgenţă la spital, asta pentru că prezenta fracturi multiple la picioare. ITM Gorj face acum verificări pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului. “După terminarea lucrărilor de amenajare a aliniamentului pentru prelungirea transportorului cu bandă T101, deserventul U.A., în timp ce se retrăgea cu buldozerul spre locul de parcare, a trecut peste picioarele vulcanizatorului P.C. care se afla întins pe sol. Consecinţele accidentului fiind: fractură deschisă gambă stângă şi degete picior drept. Accidentul urmează a fi cercetat de o comisie cu atribuţii specifice de la nivelul societăţii”, a declarat Gheorghiţă Cusma, purtătorul de cuvânt al ITM Gorj.

Bărbatul este căsătorit, are doi copii şi o vechime în muncă de peste 15 ani. Acesta primeşte îngrijiri la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova. Bărbatul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la gamba stângă. Acesta este membru în cadrul Sindicatului Liber Cariera Roşiuţa. Liderul sindicatului, Nelu Roşca, spune că va îl sprijini pe Constantin Pană cu tot ce va fi nevoie. „Este la Craiova. Am trimis o delegaţie la el şi după program o să ajung şi eu la dumnealui. Starea lui este stabilă, a fost o intervenţie chirurgicală la piciorul stâng. Urmează să se refacă. Îl voi sprijini, ca pe toţi ceilalţi salariaţi care au avut necazuri. Îi vom oferi tot ce trebuie ca să-şi refacă sănătatea”, a precizat vineri sindicalistul Nelu Roşca.

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: