Antrenamente la Sala Sporturilor din cauza ploilor

Fotbaliştii de la Pandurii s-au antrenat ieri la Sala Sporturilor după ce dimineaţa au constatat că toate terenurile pe care echipa s-ar fi putut antrena erau sub apă. Ploaia care a căzut în cursul dimineţii a afectat atât terenul de joc  cât şi pe cel de antrenament. Mai grav a fost faptul că şi terenul sintetic, amenajat tocmai pentru astfel de situaţii a fost şi acesta acoperit de apă pe cea mai mare parte a suprafeţei şi a devenit impracticabil. În aceste condiţii singura soluţie a rămas Sala Sporturilor care era liberă la orele dimineţii.

Antrenorul Sorin Cârţu a ales să-şi antreneze echipa pe mai multe serii în sală decât în ploaie, temându-se mai ales de răceală. Situaţia mai dificilă prin care a trecut echipa săptămâna trecută, când cinci jucători nu au mai putut efectua antrenamentele a dus la alegerea acestei variante pentru ca şi alţi jucători să nu ajungă la infirmerie din cauza răcelii. Cârţu a precizat că antrenamentele din sală n-au legătură cu acţiunea de azi a clubului de la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu: „Mâine avem o acţiune cu echipa la Liceul Ecaterina Teodoroiu dar nu de asta ne-am antrenat în sală ci pentru că ploua prea rău şi terenurile sunt sub apă. E riscant să-i scoatem acum  afară mai mult pentru răceală nu neapărat că mi-e frică de accidentări. Mi-e frică de răceală. Şi pe mine m-a apucat o răceală şi sunt bolnav. Mi-e frică şi pentru ei iar la situaţia de acum să-i mai scoatem din circuit din cauza gripei ar fi mai greu”.

Dacă şi azi va ploua, probabil că acţiunea de la Ecaterina Teodoroiu se va muta în sală la fel ca şi antrenamentele celor de la Pandurii de ieri. Cârţu a explicat că nu are nimic împotriva acestui tip de antrenamente pentru că sunt utile pentru a creşte rapiditatea în joc: „Am auzit că toată săptămâna va ploua, ne adaptăm şi vedem ce facem. Toate terenurile sunt fleaşcă. Şi dacă va fi tot aşa ne vom antrena tot în sală. Dar sunt bune şi antrenamentele în sală pentru că te adaptezi aşa la jocul rapid. Dacă ştii să joci jocul de sală e foarte bun aşa ca antrenament.” Pandurii vor merge azi la ora 12:00, la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu pentru un joc demonstrativ şi pentru a împărţi elevilor de acolo materiale promoţionale.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: