Anul adevărului

Anul 2015 se anunţă unul interesant pe multe planuri. Toate partidele politice au anunţat că se reformează, iar alegerile prezidenţiale le-au arătat politicienilor că nu mai pot spune una la televizor şi face alta în realitate. Ponta a plătit electoral nu atât pentru guvernarea care nu a fost nici mai bună, nici mai proastă decât altele, ci pentru că i-a luat pe alegători de proşti. A crezut că merge să spui omului ce vrea să audă şi să faci cu totul altceva. Ponta şi-a asumat reformarea PSD. Nu are calitatea morală să o facă, în sensul că ar fi printre cei care ar trebui să plece ca să avem o clasă politică mai curată. Dar, tot e bine dacă dă la o parte baronii locali, iar apoi să lase locul altuia. Unii spun că actualul şef al SRI, George Maior, va prelua un PSD mai curat de la Victor Ponta şi va reforma apoi partidul.

Noul PNL vrea şi el să se reformeze. Se împiedică de fiecare dacă când este să dea la o parte un lider cu dosar penal. Totul pe fondul unei lupte dintre vechiul PNL şi vechiul PDL, de a avea controlul asupra noului partid. Dacă partidul se încăpăţânează să se opună curăţirii interne, atunci Iohannis ar putea deveni susţinătorul unei formaţiuni noi, spun surse politice. E greu de făcut un partid de la zero, e şi mai greu de renunţat la un partid cu primari, consilieri, sedii etc. Dar, dacă altă soluţie nu există, poate fi încercată şi varianta asta.

PMP pare încremenit în aşteptarea lui Traian Băsescu. Acesta nu a făcut pasul spre partidul Elenei Udrea pe 22 decembrie, aşa cum anunţase iniţial. Probabil aşteaptă să vadă în ce măsură Udrea este în atenţia procurorilor DNA. Ar mai fi Monica Macovei, un politician care trece pragul electoral, dar care ar trebui să coboare de pe online în realitate şi că construiască un partid.

Nu va fi anul adevărului doar în politică. DNA şi alte parchete vor trebui să arate că sunt la fel de active în 2015 ca şi în anul electoral 2014. Marile dosare sunt încă departe de finalizare. Pe surse se tot vorbeşte de 50-80 de parlamentari care vor fi anchetaţi în 2015, asta pe lângă baronii locali. DNA a făcut multă gălăgie, au fost şi ceva rezultate, dar finalizarea marilor anchete este aşteptată în acest an.

Va fi un an al adevărului şi în economie. Vom afla cu toţii dacă măsurile populiste luate de Ponta în campania electorală vor arunca din nou România în criză. PSD are nevoie de rezultate economice în 2015, ca să spere că va câştiga alegerile parlamentare anul viitor. După pierderea prezidenţialelor, PSD nu îşi permite să piardă şi parlamentarele, fără să rişte o perioadă lungă de opoziţie după aceea.

La Gorj, va fi anul în care vom afla multe adevăruri despre situaţia Complexului Energetic Oltenia, despre managementul catastrofal al lui Ciurel şi efectele asupra celor 19 mii de salariaţi.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: