Ce nume predestinat: Severin. Severinul e un oraș urât. Străduțe murdare și identice, case dărăpănate, cartiere monotone și mulți oameni... discutabili. Deși parcă au o pizzerie bună. Dar tot nu cred că se prezintă mai bine ca Bruxelles-ul la restaurante, clădiri sau orice altceva. Știu, e o prejudecată, o prostie, o dovadă de superficialitate și rea-voință, să judeci un om după numele de familie. Continuu, totuși, să susțin că e un semn. Că dacă l-ar fi chemat Adrian Berlin, Adrian Paris, Adrian Parlamentuleuropean sau măcar Adrian Budapesta, ar fi avut decența ca  măcar să-și dea demisia după ce-a fost prins cu șpaga-n sac, dacă să nu ajungă acolo ar fi fost prea mult de cerut.

Interesant și faptul că Severin nu a fost condamnat oficial de pesediști. Inexplicabil, chiar, știind că ne aflăm în campanie electorală și că trecerea sub tăcere a afacerii poate afecta iremediabil succesul alianței, în măsura în care e de asemenea știut că orice nereguli ies la iveală rapid și neiertător în campanie, când adversarii sunt interesați să le arate. Ca să ne menținem în logica orașelor, e un fel de fenomen Pitești refuzat. Potențialele victime (”pușcăriabilii”, cum plastic i-a numit marele suspendat) refuză să-și pedepsească colegii de suferință. A fost, este și va fi dintotdeauna tactica PSD-ului. ”Ne solidarizăm cu hoții, pentru că toți suntem hoți.” Omerta și la gară, dacă nu vă convine nu ne votați.

Dar o să-i votăm, mai devreme sau mai târziu. Și-atunci lucrurile vor redeveni roze pentru că, într-o țară în care nimeni nu sesizează furturile, acestea practic nu există. Bine, asta într-o țară scoasă din UE, pentru că nesimțiții ăia de străini au prostul obicei să se bage peste noi când furăm. Dar ce suntem noi, colonie, să nu putem fura după plac?