Aprobarea CE pe schema de sprijin va dura minimum șase luni

Vești tot mai îngrijorătoare pentru viitorul Complexului Energetic Oltenia. Mecanismul de sprijin pentru achiziționarea certificatelor de carbon, care ar fi trebuit finalizat în septembrie, așteaptă instalarea unui nou ministru la Energie.

Îl așteaptă și liderii de sindicat din minerit și energie, care nici proteste nu pot să facă, deoarece nu știu cu cine ar putea purta discuții. “Noul guvern trebuie să găsească o soluție pentru ca această companie să mai dăinuiască ceva timp. Ideea este să nu încurce, să nu ajungem mai rău decât suntem azi”, a spus președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, la Radio Infinit.

O publicație centrală a aflat de la Sorin Boza, managerul CE Oltenia, că negocierile cu Comisia Europeană vor dura cel puțin șase luni. Asta înseamnă practic că nu sunt șanse pentru a susține CE Oltenia pentru achiziționarea certificatelor de carbon aferente producției de energie din 2019. „Anul trecut, din 1,4 miliarde de lei, cât ne-au costat certificatele, 900 de milioane au fost fonduri proprii și pentru 500 de milioane de lei a trebuit să facem un împrumut. Întrebarea mea este: dacă nu plăteam aceste certificate, câte nu puteam să fac cu acești bani?”, a spus Boza pentru reporterglobal.ro, menționând că efortul financiar pentru acest an ar trebui să fie de 1,6 miliarde de lei noi.

Una din cele cinci variante elaborate în timpul guvernării PSD se referă la instituirea unei taxe în factura de energie, din care CE Oltenia să achite certificatele de carbon timp de 10 ani.

Vizualizări: 2,477

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: