Arest pentru spărgătorul de Loganuri

S-a plimbat ca un fluturaş din floare-n floare, dar până la urmă tot în spatele gratiilor a ajuns, deşi încă nu a atins vârsta majoratului. Tânărul din Constanţa care la începutul lunii februarie a spart mai multe autoturisme Logan din municipiul Târgu Jiu a primit acum mandat de arestare preventivă şi cel puţin o lună de zile va sta în spatele gratiilor. El a mai fost în trecut în arest preventiv, iar anul trecut a primit o pedeapsă de internare într-un centru educativ, magistraţii constănţeni condamnându-l atunci pentru furt calificat şi tentativă de tâlhărie, după ce a spart alte autoturisme în oraşul de la malul mării.

Andrei Cătălin Itu a fost prins acum de poliţiştii din Satu Mare după spargeri similare şi în oraşul lor, iar în cele din urmă individul a ajuns pe mâinile anchetatorilor de la Târgu Jiu. Nu mai puţin de 16 plângeri au fost depuse împotriva acestuia de proprietarii maşinilor care luna trecută s-au trezit autoturismele sparte pe câteva străzi din municipiu, în zona de sud a oraşului. „Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând de astăzi 03.03.2018 şi până la 01.04.2018 inclusiv, a inculpatului minor Itu Andrei-Cătălin”, a decis instanţa de judecată.

Vizualizări: 862

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: