Tâlharii din Turburea nu scapă de cătușe

Cei trei indivizi din Turburea care în urmă cu o săptămână au tâlhărit doi bătrâni de suma de 10.000 de lei au rămas în spatele gratiilor, deși au atacat decizia prin care judecătorii au dispus arestarea lor preventivă. Judecătoria Târgu Cărbunești a emis mandate de 30 de zile pe numele acestora, iar cei în cauză au contestat măsura, sperând că la Târgu Jiu vor găsi mai multă clemenţă. Nu a fost însă așa, pentru că Tribunalul Gorj a dispus joi că mandatele rămân valabile și cei trei nu scapă de cătușe. Dănuţ Petru Pavel, Alin Gheorghe Trifan şi Marian Florin Vânătoru sunt cei trei indivizi care duminica trecută au primit mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Ultimul dintre ei, Vânătoru, a mai fost implicat în urmă cu un deceniu într-o altă tâlhărie, similară ca mod de operare. Atunci, individul a fost condamnat la 11 ani de închisoare, în 2016 el fiind eliberat condiţionat pentru că îndeplinise termenul minim pe care trebuia să îl petreacă în spatele gratiilor. Din cei 10.000 de lei pe care i-au luat de la bătrâni, tâlharii au cheltuit în mai puţin de 24 de ore suma de 4.000 de lei. Indivizii au venit la Târgu Jiu, s-au cazat la un hotel din centrul oraşului şi şi-au făcut de cap prin cârciumi. 

Vizualizări: 742

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: