Arestaţi după ce şi-au tuns prietenul de pahar

Doi tineri din Drăguţeşti vor face sărbătorile de iarnă în spatele gratiilor şi asta după ce o distracţie pe care au avut-o în weekend i-a dus direct în arestul Poliţiei. Mai mult, unul dintre ei, pe care îl cheamă şi Andrei, îşi va petrece inclusiv ziua onomastică „la răcoare” pentru că mandatele împotriva lor au fost emise încă de duminică.

Costin Marian Andronache şi Andrei Udrea au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile după ce un prieten i-a reclamat la 112. Cei trei au băut la sfârşitul săptămânii trecute mai mult, iar cel care a reclamat la 112 a adormit după ce a consumat alcool. Amicii săi l-au tuns, lucru cu care acesta nu a fost deloc de acord. Între cei trei a izbucnit un scandal, iar tânărul care a rămas fără podoaba capilară a rămas şi fără telefonul mobil. Prietenii săi i-au luat telefonul pentru a-l împiedica să sune la 112, însă gluma s-a îngroşat când poliţiştii au venit la poartă şi le-au pus cătuşele celor doi.

Duşi în faţa instanţei, şi Andronache şi Udrea au primit mandate de arestare preventivă pentru câte 30 de zile, până de Crăciun, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie calificată. Verdictul instanţei gorjene poate fi contestat.

Vizualizări: 6,488

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: