Asociaţie a fermierilor din Tismana, sponsor pentru Moş Crăciun

O asociaţie a crescătorilor de animale sponsorizează cadourile de Moş Crăciun pentru cei aproximativ 200 de elevi din cadrul Liceului Tismana. Este vorba despre Asociaţia Vânăta 2011 care, ca de fiecare dată, în pragul sărbătorilor aduce un strop de bucurie în sufletele copiilor. „Din cotizaţii şi din depozitele creatoare de dobânzi am strâns suma de 1000 de lei pe care o donăm liceului din Tismana pentru a se cumpăra cadouri pentru copii. Nu este o sumă foarte mare, dar sperăm să fim un exemplu şi pentru celelalte asociaţii. În zona noastră sunt foarte multe asociaţii ale crescătorilor de animale şi ar fi foarte bine dacă fiecare, măcar în pragul sărbătorilor, s-ar gândi la copii întrucât sunt familii nevoiaşe care nu-şi permit să le cumpere dulciuri”, a declarat Victor Moldoveanu, preşedintele Asociaţiei Vânăta 2011. Această asociaţie s-a mai gândit la elevi şi la începutul anului şcolar 2014/2015. „Tot din banii asociaţiei am cumpărat ghiozdane şi rechizite pentru 10 elevi care provin din familii nevoiaşe. De asemenea, am încercat să-i stimulăm pe copii să acorde o atenţie deosebită învăţăturii, acordând două premii de câte 100 de lei pentru cei mai silitori elevi”, a mai precizat Victor Moldoveanu.

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: