Asta e viaţa…

Ziua independenţei sărbătorită de toţi americanii pe 4 iulie i-a dat prilejul ambasadorului american la Bucureşti, Mark Gitenstein, în discursul de deschidere a sărbătorii de la ambasadă, să aprecieze eforturile statului roman de a se reforma şi de a remarca activitatea premierului Emil Boc ca fiind una îndreptată către reformă cu orice risc. Cel mai important moment al sindrofiei n-a fost însă acesta pentru că în prezenţa premierului ţării gazdă a ambasadei pe care o conduce nici nu ar fi putut să nu fie protocolar. Salutul pe care l-a adresat preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, şi poziţionarea acestuia în aria prietenilor personali şi în cea a celor mai buni prieteni ai Americii l-a scos din nou din anonimat pe Mihaela Dragostea Mea, anonimat în care-l pasase Victor Ponta după ce i-a luat locul la şefia celui mai mare partid din opoziţie. Dacă remarca ambasadorului va fi luată în seamă de cârlanul tânăr de la PSD vom vedea în curând. Este posibil ca şi americanii sătuli de o opoziţie calată pe anticipate şi pe umplerea de zoaie a preşedintelui Băsescu să fi vrut să dea un semnal în partid atrăgând atenţia că Ponta ar fi bun mai degrabă să câştige o competiţie de scuipat la distanţă decât de o competiţie electorală. O fi Geoană unul dintre cei mai buni prieteni ai ambasadorului şi printre cei mai buni prieteni ai Americii, dar are un mare defect: nu se poate orienta în spaţiu în momente cheie pentru el şi pentru România. De câte ori vrea să se îndrepte spre America nimereşte la Moscova. După ce se rătăceşte de câteva ori aşa se mai opreşte din când în când în SPA-ul lui Vântu să se relaxeze. Aşa e viaţa…. Toată resemnarea cuprinsă în această expresie a simţit-o din plin prietenul ambasadorului după ce a emis celebrul  slogan:” Mihaela Dragostea Mea” cu care la o adică era cât pe ce să câştige pentru prima dată alegerile care l-ar fi făcut să schimbe între ele scaunele de preşedinte…. Atât de americănescul “Da, putem!” cu care Obama a câştigat alegerile l-a probat întreg poporul roman cocoşat de griji şi de nevoi când s-a lăsat biciuit de reformă traversând o perioadă pe care nici duşmanilor n-o doreşti şi aproape scăpând de ceea ce se cheamă grecizare. Suntem în situaţia când am putea adapta sloganul lui Obama spunând “Da, mai putem!” dar să ni se spună până când…. Luminiţa de la capătul tunelului, vorba lui Ciorbea, n-o prea zăresc toţi, iar anul care vine va fi unul electoral fapt pentru care toată lumea se aşteaptă, cum am fost obişnuiţi, măcar la  o relaxare dacă nu la o îmbunătăţire. Până la urmă cei care vor câştiga alegerile viitoare au o situaţie mult mai grea decât a celor de acum, de la putere pentru că măsurile radicale încă nu au fost luate decât poate la nivel de legislaţie.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: