Atacant adus de Pecingină la Pandurii. Reacţie: Nu vreau să fiu impresar!

Atacantul croat Matija Smrekar a fost prezentat, ieri, oficial, într-o conferinţă de presă la CS Pandurii. Croatul a efectuat ieri primul antrenament sub comanda antrenorului Petre Grigoraş alături de ceilalţi jucători. Surse din club au afirmat că de transferul acestui jucător s-ar fi ocupat avocatul Gheorghe Pecingină, care ar vrea să se facă impresar. Contactat de Pandurul, acesta a infirmat intenţia de a deveni impresar. „Doar l-am adus de la aeroport”, a declarat Pecingină.

Smrekar a semnat un contract pentru un an cu Pandurii Târgu-Jiu la începutul acestei săptămâni, iar de ieri a intrat în programul de pregătire stabilit de antrenorul Petre Grigoraş pentru această săptămână. Smrekar a fost adus la Pandurii de Gheorghe Pecingină, au spus surse, care vorbesc de mai mult timp despre intenţia acestuia de a deveni impresar. Informaţia a fost infirmată de avocatul Pecingină. „N-am devenit impresar, sunt avocat. Nu am în intenţie. În calitate de avocat pot să reprezint în lumea sportului şi cluburi în diferite litigii. E o activitate pe care o desfăşor, dar impresariatul presupune cu totul şi cu totul altceva. (...) Nu, doar efectiv l-am adus (n.red-pe Matija Smrekar) de la aeroport, pentru că eram la Bucureşti, pentru că reprezint o parte din jucătorii Rapidului în dosarul de faliment. Pe impresarul lui în cunosc“, a declarat Pecingină.

Acesta a mai spus că a participat la negocierea contractelor cu jucători precum Iorga, Shalaj sau Răduţ, în privinţa clauzelor din documente, nu a salariilor. „Mi-au solicitat asistenţă mai mulţi impresari din ţară. În general colaborez cu impresarii cluburilor“, a mai spus acesta.

AVOCAT

Mihai Prunariu, preşedintele CS Pandurii, colaborează mai puţin în ultima perioadă cu avocatul Gheorghe Pecingină. El a confirmat că printre cei care acordă asistenţă CS Pandurii este şi avocatul Michael Nimară. Nimară este şi avocatul patronului televiziunii TV Sud, Ionuţ Răitaru.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: