Au anunțat concedieri colective, dar au renunțat. Soluția: Tot șomajul tehnic

Câțiva angajatori din județul Gorj care au anunțat că vor concedia colectiv în jur de 100 de persoane au renunțat la acest demers. Vor întrerupe activitatea firmelor în perioada stării de urgență, iar salariații vor intra în șomaj tehnic. Până acum, la această soluție au apelat deja aproape 500 de angajatori din județul Gorj. Mii de oameni au fost anunțați că vor intra în șomaj tehnic în această perioadă.

Societățile au anunțat deja atât la Agenția de Șomaj, cât și inspectorii de muncă despre planul de a face concedieri colective. În total, circa 100 de oameni ar fi fost dați afară. În final, s-a renunțat la această soluție și toți vor fi trimiși în șomaj tehnic. „Intenționaseră la un moment dat câteva societăți comerciale să concedieze colectiv. Au transmis în acest sens notificări și la AJOFM Gorj, și la ITM Gorj. Din discuțiile purtate cu aceștia, vor opta pentru a accesa indemnizațiile pentru întreruperea temporară a activității conform OG 32/2020, urmând să depună documentele la AJOFM Gorj pentru plata acestora”, a declarat Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.

Sute de angajatori au optat pentru șomajul tehnic. Multe solicitări au ajuns la Agenția de Șomaj pline de greșeli, așa că fiecare firmă le va reface pentru ca salariații să-și poată primi indemnizațiile cât vor sta în șomaj tehnic. „Fac un apel la angajatori să utilizeze platforma aici.gov.ro și să completeze lista cu persoanele în .pdf dat de platformă. Avem 455 de angajatori care au solicitat până acum pentru 2.661 de persoane. Multe erau și cu greșeli, fie la CNP, CNP din 12 cifre, sau sumele calculate greșite, data suspendării iarăși. Noi le retrimitem, discutăm cu angajatorii să le corecteze, așteptăm în termen de 15 zile de la data în care le au în regulă toate documentele, noi le și onorăm la plată. Cele mai mult solicitări vor fi în luna mai, pentru aprilie”, a mai explicat Romeo Chiriac.

Vizualizări: 3,060

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: