Au comis 80 de furturi în Franța. Mandat european de arestare pe numele unui gorjean

Un bărbat de 31 de ani, din Târgu Jiu, a fost arestat și urmează să fie extrădat în Franța. Mihai Nicolae este acuzat de comiterea a zeci de „infracțiuni de furt în bandă organizată” și tăinuire de bunuri furate, fapte prevăzute de Codul penal francez. Durata maximă a pedepsei care se poate aplica pentru aceste infracțiuni este de 15 ani de închisoare.

La începutul lunii octombrie, bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile, în baza mandatului european  emis de autoritățile judiciare din Franța. Tânărul și-a dat acordul de a fi încarcerat departe de țară, invocând regula specialității. Adică nu va putea fi judecat sau cercetat și în alte cauze decât cea pentru care a fost extrădat.

„Dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării, pe o durată de 30  zile, începând cu data de 11.10.2019  până  la  data  de 09.11.2019, inclusiv. Dispune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialității. Definitivă”, a decis Curtea de Apel Craiova.

Potrivit documentelor de la dosar, în perioada mai 2017 - martie 2018, mai multe localități din Franța, în special din departamentul L’Yonne (89), au fost ținta unui val de spargeri, fiind vizate magazinele cu utilaje și scule electromecanice.

Cercetările au scos în evidență o grupare de hoți români, care ar fi comis 80 de furturi, cauzând un prejudiciu total estimat la circa 100.000 de euro.

Francezii au reușit să aresteze doar trei dintre membrii grupului, ceilalți nouă fugind în țară, unde au transportat și o parte din bunurile sustrase.

Gruparea a fost destructurată, în urmă cu un an, de anchetatorii români, în urma a 11 percheziții domiciliare efectuate în județele Gorj, Dolj, Mehedinți, Olt și Caraș-Severin.

Vizualizări: 3,746

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: