Au fost selectaţi preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare

Preşedinţii şi locţiitorii celor 326 de secţii de votare, ce vor fi amenajate pentru alegerile europarlamentare, au fost desemnaţi ieri prin tragere la sorţi. Pe lângă jurişti şi persoane cu studii superioare, au fost extrase şi persoane cu studii medii, în ideea de a nu se mai deconta cheltuielile de transport. „S-au depus aproximativ 1100 de cereri. Printre cele 652 de persoane extrase pentru a îndeplini funcţiile de preşedinţi sau locţiitori ai secţiilor de votare, la alegerile europarlamentare, s-au regăsit doar 10 persoane cu studii medii. Au avut prioritate persoanele cu studii juridice şi persoanele cu studii superioare, însă un alt criteriu a fost apropierea faţă de domiciliu a persoanei respective. Asta pentru a limita costurile de deplasare”, a declarat subprefectul Virgil Drăguşin. Acesta a mai precizat că cei extraşi pentru a îndeplini funcţiile de preşedinţii sau locţiitori la secţiile de votare pentru alegerile europarlamentare vor fi radiaţi din baza de date pentru Senat. Desemnarea preşedinţilor şi locţiitorilor pentru secţiile de votare, amenajate pentru alegerile parţiale, va avea loc mâine, începând cu orele 9.00, tot la Tribunalul Gorj.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: