Au intrat cu maşina în stâlp şi au fugit

Un autoturism în care se aflau trei tineri a intrat azi-noapte într-un stâlp de electricitate de pe Str. Narciselor din Târgu Jiu. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului Rutier Municipal, care, din primele cercetări efectuate, au constat că George D.C., de 21 ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe str. Narciselor, pe fondul neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu un stâlp pentru susţinerea reţelei electrice. Deşi în urma impactului, 3 tineri aflaţi în autovehicul au fost răniţi uşor, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiştilor.

Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Gorj – Secţia UPU, în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Pe numele conducătorului auto au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs accidentele de circulaţie.

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: