Au intrat în casă și au amenințat cu un cuțit

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni, sprijiniţi de poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului de Intervenţie Rapidă – I.P.J. Gorj, au depistat şi reţinut, la mai puţin de 4 ore de la sesizarea unei infracţiuni de tâlhărie, pe cei doi suspecţi care se sustrăgeau cercetărilor.

 

În seara zilei de 21 iulie a.c., ora 23:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, de către o femeie de 29 ani, din comuna Brăneşti, judeţul Gorj, cu privire la faptul că doi bărbaţi pe care îi cunoaşte, au pătruns, fără drept, în locuinţa sa şi, prin ameninţare, au deposedat-o de un telefon mobil.

La faţa locului s-a deplasat imediat o echipă operativă formată din poliţişti ai Poliţiei Oraşului Turceni şi serviciilor de Investigaţii Criminale şi Intervenţie Rapidă – I.P.J. Gorj.

Partea vătămată a relatat că suspecţii C.N., de 35 ani şi C.C., de 38 ani, ambii din comuna Aninoasa, judeţul Gorj, pe care îi cunoştea, întrucât în urmă cu o lună cumpărase de la aceştia un bun pentru care le achitase preţul solicitat, au pătruns, fără drept, în locuinţa sa. Aici, sub pretextul că nu le-ar fi achitat toţi banii, suspecţii au ameninţat partea vătămată cu un cuţit, după care i-au smuls din mână telefonul mobil şi au părăsit locuinţa. În jurul orelor 03.00, poliţiştii au oprit autoturismul cu care se deplasau cei doi suspecţi, pe raza comunei Brăneşti, localitatea Capu Dealului.

Poliţiştii i-au imobilizat pe cei doi suspecţi şi i-au condus la sediul Poliţiei Oraşului Turceni pentru audieri.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi stabilirea răspunderii judiciare a suspecţilor.

 

 

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: