Au plecat din PSD pentru că nu au avut bani

PSD Gorj are ca termen data de 30 iunie pentru a organiza Adunări Generale pe sate, urmând apoi cele pe localităţi. Potrivit liderilor partidului, vor fi completate birourile locale, iar acolo unde se impune vor fi organizate alegeri pentru funcţiile de conducere. În proces de reorganizare vor intra şi organizaţiile locale de femei. „Avem localităţi unde se înfiinţează organizaţii de femei de la zero pentru că sunt organizaţii care s-au dizolvat fie prin plecarea preşedinţilor, fie din alte motive. În asemenea situaţii, se află localităţile: Tismana, Bălăneşti, Turceni, Turcineşti şi Arcani”, a declarat Elvira Şarapatin, preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD Gorj. Principalul motiv pentru care femeile care au demisionat din funcţia de preşedinte este lipsa banilor. „E foarte greu să faci muncă politică, deplasările costă şi timp şi bani. Nu le plăteşte nimeni transportul când vin la şedinţe. Partidul nu are fonduri, e nevoie să se plătească angajaţii de la sediul partidului, întreţinerea şi nu sunt bani pentru decontarea transportului preşedinţilor. Şi eu când merg la diferite şedinţe, merg cu maşina mea, pe banii mei”, a mai precizat Şarapatin. Un alt motiv pentru care organizaţiile de femei au rămas fără preşedinte îl reprezintă excluderea din partid. Şarapatin a dat exemplu comuna Arcani, unde preşedinta organizaţiei de femei a sprijinit alt partid la votarea viceprimarului. (D.M.)

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: