Au prejudiciat statul cu peste 600.000 lei

Peste 200 de agenţi economici au fost verificaţi în luna aprilie de către inspectorii fiscali. Acţiunile de control au avut drept scop urmărirea modului în care se desfăşoară plata obligaţiilor fiscale datorate de către contribuabili, dar şi prevenireaşi combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală. Ion Cupă, directorul coordonator al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj, spune că activităţile de control s-au lăsat cu atragerea unor sume considerabile la bugetul statului, dar şi cu sancţiuni contravenţionale: ‚Ca urmare a activităţii desfăşurate în perioada de referinţă, au fost atrase la bugetul general consolidat sume suplimentare în valoare totală de 2.853.000 lei. De asemenea, pentru deficienţele constatate au fost aplicate amenzi contravenţionale, în valoare de 189.000 lei şi au fost înaintate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor şase sesizări penale pentru un prejudiciu de 637.000 lei”. După cum arată rezultatele verificărilor, domeniile cu cele mai mari deficienţe sunt cele care desfăşoară activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun, silvicultură şi alte activităţi forestiere sau fabricarea cărămizilor şi a ţiglelor.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: