Au pus mâna pe două premii la Gala Fanatik !

Rezultatele pandurilor din acest an le aduc şi premii individuale. Marţi seara la Gala Fanatik. Petre Grigoraş a primit premiul de „Profesionistul Anului” în timp ce Alexandru Maxim a fost numit „Revelaţia Anului”. Maxim a împărţit acest premiu cu Nica de la Dinamo dar şi cu Iancu de la Viitorul Constanţa. „A fost o surpriză mare de tot. Nu știu dacă sunt profesionistul anului sau nu, dar le mulțumesc celor de la Fanatik și celor care au făcut această nominalizare, că s-au gândit și la mine. Lucrul acesta mă obligă, în primul rând. Îmi pare rău că nu am putut să fiu prezent acolo”, spune Grigoraş care e convins că Maxim merita premiul de revelaţia anului. „Dacă privești de unde a plecat și unde a ajuns la un moment dat, era normal să fie și el unul dintre jucătorii care au fost considerați revelații, pe lângă Nica și Iancu. Acest lucru îl obligă mult mai mult și să sperăm că va fi conștient de ceea ce trebuie să urmeze pentru cariera sa de fotbalist”, mai zice antrenorul pandurilor.

Vizualizări: 183

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: