E posibil ca eu să fi fost unul dintre primii cocalari care au stricat spiritul Vamei. Nu de alta, dar îmi amintesc de studenţie, când veneam cu plăcere aici, fără să mă simt, însă, chiar în elementul meu. Pe vremea aia mişunau, printre gunoaiele de pe plajă, doar rockeri nespălaţi şi săraci (sau doar una dintre categoriile astea trei), beţivi de profesie, nudişti, nasoale şi ciudaţi greu de inclus într-o categorie anume. Dar toţi, chiar şi ăia care cerşeau guri de bere, erau oameni relaxaţi şi în preajma cărora te simţeai şi tu la fel.

Doar că la un moment dat, nu se ştie din vina cui, Vama a devenit celebră. Mai rău, a devenit o fiţă. Dacă eram eu singurul musafir nedorit care îi strica farmecul, ar fi fost OK. Dar, ce paradox, fiţa s-a sabotat pe ea însăşi: lumea a început să vină în Vamă pentru că a auzit că e cool, că e un loc retras şi sauvage (zic bine, domnii hipioţi?) unde lumea fumează iarbă pe plajă, face sex în cort şi cântă, nu neapărat în ordinea asta. Puhoiul venit să găsească asta în Vamă a reuşit să o transforme într-un loc unde lumea nu mai fumează iarbă pe plajă, nu mai face sex în cort şi nu mai cântă. În nici o ordine. O dată pentru că nu are cine să facă aşa ceva şi a doua oară că acei puţini care ar fi făcut-o în mod normal sunt inhibaţi de mulţimea de gură-cască venită să-i vadă chiar pe ei, vamaioţii, ca pe nişte peşti diformi dintr-un acvariu. Şi uite-aşa, Vama Veche a ajuns o Mamaia cu condiţii mai mizere.

Primul contact cu Vama a fost mai dur chiar şi decât ăla de anul trecut. Am văzut baldachine şi paţachine. Era să intru într-o şaormerie căscând gura la o tipă atât de bună încât părea ieşită direct din televizor, din videoclipurile rapperilor americani. Blondă cu şuviţe, cu botox, silicoane şi un costum de baie minuscul, gagica aia era pur şi simplu prea bună şi prea conştientă de asta ca să aibă ce căuta în Vama Veche. Să fi fost primar, o excomunicam pe loc.

Până şi rockerii nespălaţi care cerşeau ţigări, fermecători în felul lor, s-au dus dracului. Vecinii noştri de la cortul de vizavi de grămada de gunoi îşi petrec sejurul cerşind ţigări şi alcool şi trăgând cu sete, la intervale mai regulate decât acelea în care fumează, din câte o pungă cu prenadez. Cu toate astea, au toţi trei nişte freze de-a dreptul S.F. Raşi pe-o parte, creste fanteziste vopsite în altă culoare decât restul părului, ţepi complecşi. E practic imposibil să te coste mai puţin de 30 de lei o tunsoare ca alea, iar posesorii lor cerşesc ţigări şi trag aurolac pe-o plajă de rebeli. Sau te pomeneşti că au cerşit inclusiv frezele de la nişte hipsteri veniţi weekendul trecut? Mi-i şi imaginez: ”Băiatu’, n-ai şi tu o freză?”

Dar cei mai răi sunt cocalarii. Tineri, dar deja burtoşi, cu corpuşoare penibile de forma unor pere cu partea mai groasă în dreptul bazinului şi cea subţire în al umerilor, cocalarii par mereu chitiţi să se bată. Beţi şi agresivi, convinşi de superioritatea lor în faţa roacărilor drogaţi pe care îi dispreţuiesc, fac în Vamă exact ce nu ar avea curaj să facă în Mamaia, unde există cocalari nu doar mai arătoşi (asta e destul de simplu), ci şi mai bogaţi, mai şmecheri şi mai periculoşi decât ei.  Cocalarii de Vamă sunt tot timpul însoţiţi de BMW sau un SUV scump şi de nişte prietene nu chiar bombe sexy, dar oricum mult peste nivelul fizicelor lor de avortoni. Dacă ăştia sunt salvatorii, eu o ţin cu drumul şi mai merg un pic, până în Bulgaria.