Au stabilit şi amicalele

Trupa lui Grigoraş pleacă pe 2 iulie într-un stagiu în Ţara Valsului şi va avea cantonamentul general lângă capitala Viena. Grigoraş a cerut 6 amicale iar programul a fost deja conturat. Voiculeţ şi compania se vor duela în decurs de 10 zile cu Arsenal Kiev şi Tavria Simferopol din Ucraina, Horn din liga a doua austriacă, ungurii de la Kecskemeti, Levski Sofia din Bulgaria dar şi cehii de la Sigma Olomouc. Asta dacă impresarii care au organizat turneul se vor ţine de cuvânt. În ultimii ani, adversarii din amicale s-au schimbat de câteva ori la faţa locului. „La prima vedere sunt mulţumit de programul de amicale şi sper să rămână acestea, definitive, să nu avem probleme”, zice Pîrvulescu care confirmă că nu s-a stabilit încă obiectivul oficial al echipei.  „Obiectivul îl vom stabili în al doilea stagiu de pregătire din Austria sau în ultima săptămână înainte de începerea sezonului.” Pandurii încheie azi stagiul de la Poiana Braşov şi vor avea câteva zile libere înainte de decolarea spre Austria. (.C.D.)

Program amicale Austria:

3 iulie – Arsenal Kiev (locul 5,  Ucraina)
5 iulie – Tavria Simferopol (locul 6, Ucraina)
7 iulie – SV Horn (liga a II-a austriacă)
8 iulie – Kecskemeti TE (locul 5,  Ungaria)
10 iulie – Levski Sofia (locul 3,  Bulgaria)
12 iulie – Sigma Olomouc (locul 11,  Cehia)

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: