Au venit cu mașina de la Muntenegru, dar au făcut accident la Lelești

Accident spectaculos la Lelești, acolo unde cinci mașini s-au ciocnit una de cealaltă. Din fericire, doar un băiețel a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că s-a speriat în urma impactului.

 

Pentru o familie de gorjeni, vacanța nu s-a terminat așa cum își doreau. Cei doi adulți, împreună cu copiii minori, se întorceau din Muntenegru, acolo unde își petrecuseră concediul. Dacă până la Lelești nu au făcut niciun popas nedorit, la ieșirea din comună, spre Târgu Jiu, au fost implicați într-un accident rutier, alături de alte patru autoturisme. Primul șofer a oprit brusc, după ce a observat că în fața avea o căruță, iar pentru că de pe contrasens venea mașină, a apăsat cât a putut pedala de accelerație. Pentru că a pus frână brusc, următoarele patru mașini s-au ciocnit una de alta. “Noi venim din Muntenegru și până aici pot să vă spun că am venit foarte bine. A apărut a căruță în față și din cauză că nu s-a respectat distanța de mers, celelalte patru mașini au venit una în alta. Probabil au mai avut și viteză...”, a declarat pasagera uneia dintre mașinile bușite.

Din fericire, accidentul s-s soldat doar cu pagube materiale, unele dintre autoturisme fiind grav avariate. Doar un minor a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că s-a speriat foarte tare.

 

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: