Au votat două majorări salariale în aceeași zi

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, susține că funcționarii subordonați instituției au un salariu mediu net de 3.887 de lei. Și este vorba de nu mai puțin de 575 de persoane.

De la începutul acestui an, guvernul a impus și acordarea unei norme de hrană de 300 de lei pe lună, la care se adaugă voucherele de vacanță de 1.450 de lei pe an.

În aceste condiții, consilierii locali ai PSD-ALDE-PSRo, care dețin majoritatea în Consiliul Local, au simțit nevoia de majoreze din nou salariile. Dintr-o eroare, au dat chiar două hotărâri de majorare în aceeași ședință, una de 5% și alta de 3%. “Una dintre hotărâri urmează a fi anulată într-o ședință viitoare”, a spus primarul Romanescu, care crede că aleșii majorității au urmărit de fapt să îi blocheze proiectele de investiții. Acesta nu crede că se justifica o nouă majorare salarială. (A.A.)

Vizualizări: 2,862

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: