Audierile maraton în procesul Petrila au intrat în vacanţă judecătorească

Nu mai puţin de 19 martori au fost audiaţi pe parcursul zilei de ieri la Judecătoria Târgu Jiu în procesul intentat fostei conduceri a Exploatării Miniere Petrila, acuzată de cele două explozii produse în 15 noiembrie 2008 şi soldate cu moartea a 13 mineri şi rănirea altor 12. Alte zeci de persoane aşteaptă la coadă să răspundă întrebărilor magistratului de caz, dorinţa acestuia de a soluţiona acest dosar cât mai repede, după o pauză de câteva luni bune la Judecătoria Petroşani, fiind oprită acum de vacanţa judecătorească.

Audierile de ieri au durat, ca şi la termenul anterior, nu mai puţin de şase ore. Unul dintre electricienii audiaţi ca martor, Dan Macosin, a precizat în faţa magistratului de caz, Liviu Boian, că există diferite metode de falsificare a concentraţiilor de metan din subteran, acumulare de gaz care a generat cele două explozii. Acesta a precizat că în urmă cu 15 ani captatoarelor de metan, aparatele care măsoară concentraţia, li se punea o pungă pentru a diminua cantităţile înregistrate.

Martorul a menţionat că acum acest lucru nu se mai întâmplă pentru că administraţia a făcut anchete după fiecare caz înregistrat, în ultimii ani metodele de modificare a concentraţiilor de metan schimbându-se. „S-a mai întâmplat să fie găsit captatorul pe vatră sau lângă o gură de aeraj. Se mai întâmplă şi în prezent. În abatajul 431 în care au fost exploziile eu mergeam frecvent şi nu se întâmplau asemenea procedee. Consider că aceste procedee se foloseau pentru a se evita anchetele pentru că ştiu că s-au făcut şi se mai fac anchete. Despre sancţiuni nu ştiu să se fi aplicat”, a menţionat electricianul audiat în acest proces.

Hărţuită de şefi pentru problemele raportate

Un alt martor audiat a fost Eleonora Badea, fost dispecer al EM Petrila în momentul producerii exploziilor din 15 noiembrie 2008, femeia menţionând că în august 2009 a părăsit unitatea din cauza hărţuielilor la care ar fi supus-o unul dintre inculpaţi, Gheorghe Roşu, şeful serviciului de securitate minieră. „Am fost sancţionată pentru că am anunţat odată existenţa unei concentraţii de metan de 2%. De 32 de ani lucram acolo şi nu aveam o sancţiune, dar atunci au trebuit să coboare toţi în subteran ca să se facă ancheta. Ulterior am început să fiu urmărită de colege, se interesau cu cine vorbesc, pe cine sun, ce spun, astfel că în august 2009 am ajuns în situaţia de a pleca din unitate. Am fost sancţionată şi pentru că nu am anunţat un accident produs în subteran, accident despre care nici eu nu fusesem anunţată pentru a putea informa ierarhic mai departe. Eram ca oaia brează, toţi se fereau în cele din urmă de mine”, a povestit femeia.

Eleonora Badea a precizat, de asemenea, că în ziua exploziilor, a avut o discuţie telefonică în subteran cu inginerul Dorel Holingher – şef producţie, cu puţin timp înainte ca bărbatul să îşi piardă viaţa în prima deflagraţie. „La 14.49 a fost explozia, iar el m-a sunat din subteran, din abatajul 431, spunând că nu sunt probleme. M-a întrebat despre concentraţia de gaze, dacă sunt probleme la staţia de măsurare, iar eu i-am spus că nu sunt probleme”, a precizat Eleonora Badea. Aceasta a avut cuvinte de laudă pentru doi dintre cei trei inculpaţi, ea spunând că fostul director al mineri, Aurelian Necula, pus sub acuzare, este „exemplul de urmat”, în timp ce pe fostul şef al Staţiei de Salvare Minieră, Dan Ungur, l-a catalogat ca fiind „foarte bun pentru locul ocupat”. Badea a precizat că l-a apreciat pe Necula şi pentru că fostul director nu i-a semnat una dintre sancţiunile pe care le primise de la Gheorghe Roşu, femeia spunând că nu avea nicio vină pentru faptele de care o acuza fostul ei şef.

Presiuni pe mineri

Un alt martor audiat, Mihai Negru, a precizat, de asemenea, că detonarea stratului de cărbune înaintea exploziilor s-a făcut fără să se respecte normele de protecţie a muncii. Acesta a precizat că detonarea respectivă a fost grăbită întrucât în scurt timp expira termenul de garanţie al fitilului folosit în derocarea stratului de cărbune. Negru a vorbit în depoziţia sa şi despre presiunile directe sau indirecte de care au parte minerii în subteran, el menţionând că niciodată şeful cel mai mare al minei nu va obliga pe cineva în mod direct să lucreze în condiţii de risc sau dacă nu acceptau să muncească sâmbăta şi duminica.

„Riscam să fim daţi la o brigadă mai prost plătită, dacă nu lucram sâmbăta şi duminica. Noi lucram cot la cot cu salvatorii minieri, dar noi eram plătiţi, ca mineri, mult mai puţin. Eu luam 8 milioane, iar un salvator lua 20 de milioane de lei vechi şi ni se spunea că salvatorii veneau în subteran cu aparatele lor şi erau pontaţi mai bine ca noi. Ni se spunea să lucrăm oricum că şi asupra şefilor noştri erau presiuni mai de sus. Dacă nu dădeam curs acestor presiuni ni se spunea să ne uităm mai bine în oglindă că nu prea arătăm bine. Eram ameninţaţi că ne pierdem locurile de muncă pentru că nu aveam suficient spate pentru a îmbuna pe cineva acolo sus”, a mai spus minerul audiat marţi la Judecătoria Târgu Jiu.

Alţi mineri audiaţi au povestit că în zilele premergătoare celor două explozii din 15 noiembrie 2008 temperatura în subteranul abatajului 431 era tot mai ridicată, iar cărbunele era tot mai încins, pe bandă ajungând uneori jar. Martorii au menţionat că, în privinţa concentraţiilor de metan, chiar pe fondul acestor temperaturi în creştere, lor li se spunea că nu sunt probleme şi că pot să muncească în continuare.

Procesul celor trei foşti şefi ai EM Petrila se judecă la Judecătoria Târgu Jiu după ce dosarul a fost strămutat de la Judecătoria Petroşani. Magistratul de caz, Liviu Boian, a dorit iniţial ca procesul să fie reluat pe 13 iulie, însă doi dintre avocaţii inculpaţilor s-au opus acestui termen, motivând că vor fi plecaţi în concediu în străinătate. În consecinţă, procesul va fi reluat pe 31 august, judecătorul de caz dispunând ca la termenul respectiv să fie audiaţi nu mai puţin de 25 de martori, numărul total al persoanelor care urmează să fie audiate în acest dosar fiind de circa 200.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: