Autocarul de la Pandurii, abandonat la Dedulești

Clubul Pandurii a câștigat milioane de euro în instanță, dar până să vadă banii în cont trece prin greutăți cu care nu se mai confruntă nicio echipă de liga a doua. Jucătorii fac deplasarea la meciuri cu un microbuz al clubului care are 20 de locuri și cu o mașină.

Microbuzul era folosit pentru deplasarea juniorilor, acum seniorii fiind nevoiți să stea ore bune înghesuiți în mijlocul de transport înaintea meciurilor jucate în deplasare. Autocarul s-a defectat și este abandonat de o lună pe marginea drumului, la Dedulești.

Clubul nu a avut însă bani pentru a duce autocarul la reparat și din păcate există riscul ca acesta să fie vandalizat după atâtea săptămâni de stat pe marginea drumului.

Pandurii a câștigat în instanță circa 3,2 milioane de euro, bani pe care trebuie să îi achite acționarii, adică Primăria Târgu Jiu, Consiliul Județean Gorj, Complexul Energetic Oltenia, Artego și Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia. (A.A.)

Galerie foto


Vizualizări: 3,828

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: