Autorităţile nu găsesc utilaje pentru deszăpezire în Gorj

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) dar şi Instituţia Prefectului Gorj şi-au dovedit încă o dată incompetenţa în gestionarea contractului de deszăpezire de la nivelul judeţului. Aşadar, anul acesta drumurile naţionale din judeţul Gorj vor fi deszăpezite cu utilaje împrumutate şi acelea insuficiente după cum afirmă însuşi prefectul de Gorj, Alin Văcaru.

Un număr de 16 firme au participat miercuri la negocierea directă privind încredinţarea contractului de deszăpezire pentru drumurile naţionale. Culmea, CNADNR a semnat contractul cu o firmă care nu deţine toate utilajele stipulate în contract, iar deszăpezirea urmează să se facă pe tronsoane de drum. Explicaţia prefectului Alin Văcaru lasă mult de dorit. „Referitor la licitaţia ce a avut loc la Craiova, cel mai important pentru noi pentru că, cu toate că aveam cele 20 de utilaje de la Regionala Craiova, de la Slatina, de la Olt, de la Vâlcea ca să ne ajute, era nevoie de încărcătoare şi descărcătoare, iar licitaţia a fost împărţită în mai multe domenii, mai multe secţiuni şi aceasta a fost adjudecată de o firmă, nu ştiu cine este firma şi nici nu mă interesează, sunt mulţumit că s-a realizat şi sunt convins că vor face treabă, urmând ca pentru celelalte licitaţii unde era vorba de ATV-uri şi unimoguri, nefiind nicio firmă din cele 16 sau 18 câte au participat, n-au avut numărul suficient de utilaje, la fel cum a fost şi cu firma Coremi”, a declarat Alin Văcaru, prefectul de Gorj.

Acesta a recunoscut că au rămas descoperiţi în această iarnă şi că este deja târziu să mai remedieze situaţia. „Şi atunci, pentru a nu fi luaţi pe nepregătite se face în perioada imediat următoare o licitaţie pe baze unde nu e nevoie de atâtea utilaje pentru că, din păcate, în momentul de faţă firmele care desfăşoară astfel de activităţi sunt deja implicate şi nu mai există firmă în momentul de faţă care să deţină un număr atât de mare de utilaje cât ne-ar trebui nouă”, a declarat Alin Văcaru, prefectul de Gorj. Contractul de deszăpezire a drumurilor naţionale din Gorj are o valoare de 800.000 lei.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: