Sindicatele, tot mai fragmentate! SMEO ar putea părăsi „Univers“

Traseismul nu este un defect atribuit doar politicienilor, ci mai nou şi sindicatelor. Potrivit unor zvonuri, liderii de la Sindicatul Mine Energie Oltenia (SMEO) vor să plece de la Federaţia Univers la Blocul Naţional Sindical (BNS), condus de Ioan Pisc Scrădeanu. În luarea deciziei un aport important îl are numirea lui Adrian Marciuc în funcţia de prim-vicepreşedinte al Federaţiei „Univers“, în locul lui Ion Ruşeţ. În acest moment sindicaliştii din CEO sunt împărţiţi în trei tabere şi e greu de spus dacă vreunii din ei sunt alături de salariaţi.

Per ansamblu, situaţia sindicatelor din CEO este de râsul lumii. Cei care au plecat de la FNME la Univers s-au împărţit, astfel că acum în CEO sunt trei tabere: liderii FNME, SMEO, adică Ion Ruşeţ şi Gabriel Căldăruşe, şi liderii Eugen Iovan, Adrian Marciuc, Nelu Roşca, Nicolae Bădiţa şi Aurel Nanu Mic. În toată această perioadă consecvenţi au fost cei de la Federaţia Naţională Mine Energie (FNME), în sensul că au criticat continuu administraţia, cu argumente. Ultimele două tabere îşi dispută de fapt legătura şi influenţa în administraţia CE Oltenia.

Unii au multe funcţii, alţii izolaţi

Scandalul dintre sindicatele din Univers s-a dat şi pe funcţii în federaţie. „Tânăra“ organizaţie SMEO s-ar putea înscrie la BNS, şefii sindicatului fiind oarecum izolaţi de conducerea Federaţiei „Univers“. Şi deşi a fost înfiinţat acum câteva luni, SMEO se gândeşte să părăsească Univers pentru BNS, iar ei vin de fapt din Federaţia Naţională Mine Energie (FNME). Cei de la SMEO nu confirmă deocamdată această intenţie. Întrebat la o emisiune despre plecarea de la Univers la BNS, preşedintele SMEO, Gabriel Căldăruşe, a spus că: „Nu s-a luat în discuţie trecerea la altă federaţie. Această decizie se ia în organele de conducere colectivă a sindicatului“.

Cert este că cei din SMEO s-au abţinut la numirea lui Marciuc în funcţia ocupată până de curând de Ion Ruşeţ în fruntea federaţiei. Ceilalţi, ultima tabără, care vorbea de formarea unui sindicat numit Solidaritatea, au anunţat constituirea unui departament zonal cu acest nume. Planul de înfiinţare a unui astfel de departament era de la aderarea sindicatelor la Univers, însă acum proiectul i se pare ilar lui Ion Ruşeţ. El vorbeşte cu ironie despre colegii săi care au anunţat că au obţinut diverse funcţii în cadrul acestui departament în care el nu mai are loc. Cert este că în acest departament toţi sunt cu funcţii: Adrian Marciuc şeful pe Oltenia, Constantin Creţan prim-vicepreşedinte pe partea de probleme sociale, Eugen Iovan şi Aurel Nanu Mic prim-vicepreşedinţi pe probleme de energie, iar Nelu Roşca şi Nicolae Bădiţa prim-vicepreşedinţi pe probleme de minerit. „Am înţeles din presă că au ales foarte mulţi prim-vicepreşedinţi, preşedinţi, în acel departament lucru care în planul oficial, al şedinţelor, nu s-a întâmplat. Acesta este un mod de a face sindicat pentru a lua funcţii. Marele sindicat Solidaritatea nu există, este de fapt un departament fără personalitate juridică pentru a crea un paravan pentru o parte colegii mei din univers. O structură fără personalitate juridică ce poate să fie decât un paravan?“, a comentat Ruşeţ. El a adăugat că SMEO nu se subordonează acestui departament.

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: