Azi, grevă japoneză. Urmează greva foamei!

Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poștași din România (SLPR) vor declanșa, astăzi, greva japoneză în toată țara, urmând ca joi, de la ora 10.00, să aibă loc pichete la sediile oficiilor județene de poștă din toată țara și la sediul Companiei Naționale Poșta Română din București (CNPR), a declarat  secretarul general adjunct al Federației Sindicatelor din Poștă și Telecomunicații, Cristian Iancu, citat de Agerpres.

„Reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali (SLPR) s-au întâlnit, duminică, la sediul Guvernului, cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, și cu ministrul pentru Societatea Informațională, Răzvan Cotovelea, pentru a prezenta situația salariaților din Poșta Română și principalele revendicări care vizează conducerea companiei. Din păcate, în urma acestei întâlniri, nu s-au găsit soluții la problemele cu care ne confruntăm și, de aceea, am decis să respectăm întocmai calendarul de proteste anunțat săptămâna trecută”, a spus Cristian Iancu.

Potrivit acestui calendar, în săptămâna 12 — 16 mai, se va desfășura o amplă campanie de informare a populației cu privire la motivele care au generat protestele poștașilor. „În cazul în care autoritățile competente ale statului vor ignora solicitările sindicatului, din data de 19 mai, liderii de sindicat, împreună cu reprezentanți din structurile de conducere, vor intra în greva foamei”, a precizat Cristian Iancu.

Cer renunţarea la managementul corporatist

Aproximativ 4.000 de sindicaliști din cadrul Federației Sindicatelor Libere din Poșta Română (FSLPR) au protestat, duminică dimineață, în fața sediului Guvernului, conform informațiilor Jandarmeriei.

De asemenea, membrii Sindicatului Lucrătorilor Poștași din România (SLPR) au pichetat, miercuri, 6 mai, sediul Companiei Naționale Poșta Română din București, cerând în principal demiterea directorului general al CNPR, Ion Smeeianu, și a directorului executiv, Rosita Alexe, a anunțat, marți, liderul sindicaliștilor, Matei Brătianu, într-o conferință de presă.

Revendicările sindicaliștilor vizează, totodată, renunțarea la „guvernanța corporativă” și revenirea la vechea formă de conducere. De asemenea, se dorește angajarea imediată a personalului necesar pe posturile vacante din operațional, respectiv factori poștali, agenți poștali, oficianți, lucrători în tranzite. În plus, poștașii vor să primească o creștere salarială egală cu echivalentul inflației, în sumă fixă, începând cu data de 1 iunie. (A.P.)

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: