AZI: Şedinţa acţionarilor de aprobare a celor 2.133 de concedieri

Acţionarii CE Oltenia erau convocaţi ieri, 6 aprilie, în şedinţă extraordinară la sediul CE Oltenia, principalul subiect de pe ordinea de zi fiind planul de concediere a unui număr de 2.133 de persoane de la 1 iunie 2015. Şedinţa nu a avut cvorum şi va fi reluată marţi, 7 aprilie. Pe 24 aprilie se va discuta în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) programul de închidere a 25% din capacităţi.

Şedinţa AGA a CE Oltenia nu s-a întrunit ieri, deşi era convocată, iar votul pe planul de concediere a 2.133 de persoane din iunie va fi dat abia azi, deşi compania a notificat agenţia de şomaj şi sindicatele din 11 martie.

Directoratul a decis ca salariaţii care mai au un an până la pensie să ia două salarii compensatorii, cei cu doi ani trei salarii compensatorii, minerii din subteran patru salarii, iar celelalte categorii de personal şase salarii. Angajaţii concediaţi colectiv primesc şi venit de completare tip de doi ani. Plăţile compensatorii propuse de administraţie nu sunt pe placul salariaţilor, astfel că aceştia nu depun cerere să plece. Sindicatele trebuie să identifice criterii după care să selecteze angajaţii care să părăsească societatea.   

Pe lângă aprobarea Planului de disponibilizare în perioada 2013-2018, acţionarii mai aveau pe ordinea de zi şi discutarea demarării procedurii de vânzare prin licitaţie publică cu strigare a celor două grupuri de la Chişcani. Ele apar şi pe lista unităţilor din CE Oltenia care vor fi închise, iar cei 280 de angajaţi vor fi concediaţi. Conducerea Complexului Oltenia prezenta în 2013 preluarea celor două grupuri de la Brăila ca fiind o mare afacere, dar s-a dovedit că a fost doar o pierdere.

AGA va discuta şi o modificare a Actului Constitutiv privind denumirea şi datele de identificare ale acţionarului majoritar, dar şi aprobarea declanşării procedurii de fuziune prin absorbţie a S.C. ICSITPML S.A. Craiova de către Societatea Complexul Energetic Oltenia.

JOI

Sindicatele din CE Oltenia se întâlnesc joi pentru a discuta despre planul de restructurare a companiei care se referă la închiderea a două grupuri de la Turceni, grupurile de la Brăila, perimetrul Seciurile şi Cariera Peşteana Sud. Votul final va fi dat pe 24 aprilie de acţionari, iar pe 29 aprilie proiectul de redresare va fi prezentat FMI.

Vizualizări: 172

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: