Badea, luat la rost de suporteri

Rezultatele slabe din acest sezon l-au transformat pe Badea dintr-un antrenor bine văzut într-unul contestat de suporteri. Deja pe câteva siteuri ale unor cotidiene sportive au apărut mesaje care cer demisia lui Badea. Ultimul incident s-a petrecut la antrenamentul de miercuri seara. Un suporter furios nevoie mare pe antrenor i-a reproşat acestuia în gura mare că „bagă doar jucătorii lui de la Curtea de Argeş care sunt dezastru”. Dacă Badea a preferat să nu reacţioneze a făcut-o în schimb preparatorul fizic Luigi Maione care a încercat să poarte o discuţie în italiană - română cu suporterul. Acesta s-a calmat până la urmă şi la intervenţia directorului sportiv Rober Bălăeţ. „Nu simt nici o presiune, a fost doar o remarcă mai puţin inteligentă din partea unui suporter referitoare la Internaţional. Dar noi toţi şi jucătorii suntem ai pandurilor acum, nu mai suntem ai nimănui şi nici nu merită a fi discutat mai departe din punctul meu de vedere. Nu sunt nici presiuni din partea conducerii” a comentat Badea care a discutat îndelung cu bossul Condescu, ultimul îngrijorat de locul ocupat de echipa sa în clasament: ”A fost o discuţie normală legată de starea de moment a echipei. Nu mi se cere niciun obiectiv pe termen scurt şi nici nu am aşa ceva în minte” a încheiat Badea care trebuie să ducă Pandurii în primele 10 locuri până la finele turului.

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: