Bal de caritate

 Asociaţia „Copiii noştri de pretutindeni” are ca scop administrarea centrului de primire pentru copiii defavorizaţi social, care după câteva căutări şi-au stabilit sediul în cartierul Vărsături al Municipiului Târgu Jiu.

Finanţată de la început de o asociaţie de caritate din Belgia şi Primăria Târgu jiu, precum şi de diverşi sponsori privaţi (Aprilia S.R.L, Frigotehnica S.R.L., Artego S.A.), cu implicarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, are acum nevoie de susţinerea Comunităţii locale, a oamenilor caritabili.

Contribuţiile prezentate sunt însă insuficiente pentru buna funcţionare a Centrului pe anul în curs.

De aceea, un grup de iniţiativă vă propune, alături de alte eventuale propuneri ale dumneavoastră, cetăţeni ai oraşului nostru, organizarea unui BAL DE CARITATE, în data de 18.12.2009, la care sunt invitaţi să participe oamenii cu posibilităţi financiare îndestulătoare pentru un asemenea eveniment monden.

Confirmările şi propunerile dumneavoastră în acest sens sunt aşteptate la sediul S.C ARTEGO S.A Tg-jiu şi al Camerei de Comerţ şi Industrie Gorj.

Implică-te, donează şi tu pentru semenii nevoiaşi!

Gândeşte-te o clipă la ei!

Telefon: 0253- 226.299 (S.C. Artego S.A)

              0253- 214.391 (Camera de Comerţ şi Industrie Gorj)     

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: