Bălăşoiu vorbeşte de 4000 de disponibilizări în minerit şi energie

Directorul general al Companiei Electra, Constantin Bălăşoiu, a vorbit la întâlnirea cu sindicatele de la Căciulata, despre mai multe disponibilzări ce vor avea loc în perioada următoare.  Potrivit unor persoane prezente la întâlnire, este vorba despre circa 4000 de disponibilizări în minerit şi energie. Subiectul a fost atins în contextul informării celor prezenţi asupra strategiei funcţionării Electra în 2011- 2020. Sindicatele conduse de Marin Condescu nu sunt de acord cu aceste disponibilizări, motiv pentru care vor pune la cale un plan social, pentru a evita acest lucru.

După întâlnirea de la Căciulata, unde au fost prezenţi reprezentanţi ai tuturor societăţilor care vor intra în Electra, dar şi sindicatele, toată lumea a ieşit din sală consternată de modul în care se vor schimba lucrurile în minerit şi energie. Surse prezente la întâlnire au declarat că se vorbeşte de un număr de 4000 de disponibilizări, disponibilizări care sunt prevăzute în strategia de funcţionare în perioada 2011- 2020 a companiei Electra.

Plan social pentru evitarea restructurărilor

Sindicatele conduse de Marin Condescu nu sunt de acord cu disponibilizările, motiv pentru care spun că vor pune la punct un plan social prin care să fie evitate restructurările. „Ne-a fost prezentat un program cu disponibilizări la care noi trebuie să facem un plan prin care să spunem că este posibil să se continue activitatea în condiţii de rentabilitate, fără pierderea vreunui loc de muncă”, a declarat Marin Condescu. Disponibilizările au fost propuse şi gândite din punct de vedere economic, iar acum atât sindicatele cât şi directorii unităţilor care vor intra în Electra trebuie să vină cu alternative pentru a evita restructurările. „Vom întocmi un plan social pe care o să îl prezentăm parlamentarilor de Gorj, dar şi din judeţele în care ne desfăşurăm activitatea, să fie aprobat de guvern printr-o ordonanţă. Ei ne-au prezentat alternativa economico- financiară a Electra, iar noi venim cu programul social şi înjghebăm întregul program pentru funcţionarea noii companii“, a declarat Viorel Temelescu, vicepreşedintele FNME.

Nimeni nu recunoaşte numărul disponibilizărilor

Deşi Bălăşoiu a prezentat numărul disponibilizărilor, nimeni nu vorbeşte în mod oficial despre acest lucru. Mai grav este că disponibilizările oricum vom avea loc indiferent dacă noua companie se va face sau nu, diferenţa fiind făcută de timpul în care vor avea loc. În Electra măsura disponibilizărilor va fi rapidă, în afară mai lentă. „Nu pot sa vă spun numărul disponibilizărilor, deoarece noi nu vorbim de aşa ceva. Din punctul nostru de vedere nu vor fi disponibilizări, iar dacă vor fi, vor fi fără noi”, a declarat Marin Condescu preşedintele FNME.

Fabrică de motoare?

Deputatul Severus Militaru prezent la întâlnirea de la Căciulata a dat şi câteva exemple de soluţii alternative la disponibilizări, dar e refuzat să vorbească ce număr este vorba. „Trebuie găsite soluţii alternative pentru ca eventualele disponibilizări să fie cât mai puţine şi să creăm soluţii pentru oamenii care vor fi disponibilizaţi. Am să vă dau câteva exemple. Mineritul şi energia repară motoare, se poate printr-un efort comun înfiinţa o fabrică de reparaţii motoare. Mineritul are un deficit extraordinar de mare de role pentru benzile transportoare şi putem crea câteva locuri de muncă. Nu vreau să vorbesc eu de numărul de disponibilizări, dar oricum este unul foarte mare, cu care nu sunt de acord, deoarece cea mai afectată va fi zona Motru de acolo de unde provin”, a declarat deputatul Severus Militaru.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: